Un bărbat a murit după ce l-a lovit trenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul s-a petrecut în urmă cu puţine minute între localităţile Lunca Ilvei şi Ilva Mare. Bărbatul a decedat la scurt timp după impact.

Un echipaj SMURD Sângeorz-Băi a fost solicitat să intervină pentru a acorda asistenţă unui bărbat  lovit de tren. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Vasile Trifan, bărbatul trecea în apropierea căii fetate şi a fost agăţat de trenul personal care circula pe relaţia Bistriţa-Vatra Dornei. „Doi colegi de la SMURD Sângeorz-Băi s-au dus acolo să vadă ce s-a întâmplat", spune Trifan.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Claudia Creţa, spune că bărbatul a fot lovit de locomotiva trenului şi nimeni nu îl poate identifica. „Ştim doar că impactul a fost puternic. Urmează să stabilim dacă era însoţit, dacă a consumat băuturi alcoolice şi dacă a fost sau nu tentativă de suicid. Bărbatul trecea pe lângă calea ferată şi a fost lovit de locomotiva trenului", spune Claudia Creţa.

Pe bărbat îl chema Cornel Pop şi avea 48 de ani. Era din Bistriţa şi avea rude prin zona unde a fost lovit de tren. Trupul lui va fi adus la morga din oraş. El era singur şi martorii spun că l-au văzut mergând pe lângă calea ferată. Trenul l-a acroşat în partea mediană a corpului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători