Un aparat de cafea lăsat în priză a dus la un incendiu într-o grădiniţă din Bistriţa-Năsăud. 60 de preşcolari, evacuaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 60 de preşcolari au fost evacuaţi joi, la prânz, din grădiniţa din comuna Rebrişoara, după ce un aparat de cafea lăsat în priză a cauzat un incediu. Din fericire, atât localnicii, cât şi pompierii au intervenit rapid, minimizându-se pagubele. Nimeni nu a fost rănit.

Incidentul s-a produs joi, la prânz, în comuna Rebrişoara. Incendiul se manifesta în magazia imobilului care adăposteşte grădiniţa. În urma arderii unor materiale combustibile a rezultat un fum dens, care a inundat holul şi celelalte încăperi.

Toţi cei 60 de preşcolari, care se aflau în acel moment în grădiniţă, au fost evacuaţi de educatoare. Din fericire nimeni nu a fost rănit. Primii care au dat o mână de ajutor au fost tocmai localnicii, care au acţionat cu stingătoarele. Odată ajunşi la faţa locului, pompierii militari din Năsăud au lichidat în scurt timp incendiul, minimizând pagubele. 

„Din fericire, toţi copiii (aproximativ 60) şi trei educatoare s-au autoevacuat în condiţii de siguranţă şi sunt în afara oricărui pericol. Trei persoane adulte au suferit atacuri de panică, au fost asistate de echipajul de prim ajutor SMURD, dar nu s-a impus transportul acestora la spital”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa. 

Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un aparat de cafea, lăsat în priză.

Vă mai recomandăm:

O femeie a ars de vie în propria casă, chiar de Crăciun

Directorul unei fabrici din Bistriţa a ars de viu în casa părintească. Focul ar fi fost provocat de jumările lăsate pe sobă

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro