Trei trenuri de călători au rămas blocate între Bistriţa-Năsăud şi Suceava, după ce un copac doborât de vânt s-a prăbuşit pe calea ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un copac doborât de vânt a blocat trei trenuri între Bistriţa-Năsăud şi Suceava FOTO: YouTube

Trei trenuri sunt blocate încă de joi seara între Bistriţa-Năsăud şi Suceava, după ce un copac doborât de vânt s-a prăbuşit pe calea ferată. Se pare că este afectat şi firul de contact, fiind necesară tractarea trenurilor cu locomotive diesel.

Vântul puternic care s-a simţit joi în zonele muntoase din Bistriţa-Năsăud şi Suceava a doborât un copac, care s-a prăbuşit pe calea ferată blocând secţia Bistriţa-Vatra Dornei.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, trei trenuri au fost blocate joi seara începând cu ora 20:30, unul dintre ele oprindu-se pe traseu, iar alte două în staţii. 

Este vorba despre trenurile de călători care circulă pe rutele Timişoara – Iaşi, care a fost oprit în staţia Lunca Ilvei, Iaşi - Cluj-Napoca, oprit în staţia Silhoasa şi Bistriţa – Vatra Dornei, oprit pe traseu. 

În cursul nopţii muncitorii din cadrul CFR nu au reuşit să rezolve problemele, după cum se arată în update-ul de vineri dimineaţă al Infotrafic:

„În judeţul Bistriţa-Năsăud, din cauza unor copaci căzuţi pe secţia de cale ferată 502, pe tronsonul Lunca Ilvei – Ilva Mică, trei trenuri de călători sunt oprite în staţii, pe parcurs. Întrucât este afectat şi firul de contact, este posibil ca trenuril să fie tractate ulterior cu locomotive diesel”, transmite Centrul Infotrafic.

Bistriţa-Năsăud şi Suceava s-au aflat joi sub atenţionare cod galben de vânt puternic. Atenţionarea care viza Bistriţa-Năsăud a expirat în cursul nopţii, în timp ce cea care se referea la judeţul Suceava a expirat în cursul dimineţii. 

Vă mai recomandăm:

Bistriţa-Năsăud: Doi morţi şi doi răniţi în urma furtunii violente care a lovit judeţul. Un bărbat şi-a pierdut viaţa încercând să-şi salveze nepoţelul

Efectele furtunii în Bistriţa-Năsăud: doi bărbaţi au murit, 17 au fost rănite. 70 de case şi blocuri avariate, 30.000 de persoane fără curent electric

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort