Trei schelete de bebeluşi au fost găsite în podul unui bloc dintr-o comună bistriţeană. Ipotezele sinistre cu care lucrează criminaliştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băiat de 12 ani din comuna Bistriţa-Bârgăului a descoperit întâmplător, în timp ce se juca în podul unui bloc, un schelet despre care a crezut iniţial că este o păpuşă. Ulterior, au mai fost găsite ale două cadavre descompuse.

Macabra descoperire a fost făcută joi, 9 martie, în jurul orei 14.00. O femeie care locuia la parterul unui bloc din comuna Bistriţa-Bârgăului s-a deplasat, alături de fiul său de 12 ani, în podul clădirii, pentru a face curat.

Băiatului de 12 ani i-a atras atenţia un maldăr de haine, care se afla în pod. Acesta s-a apropiat de haine, le-a dat la o parte şi a observat o parte din scheletul unuia dintre copiii. Iniţial a crezut că este vorba despre o păpuşă, însă mama sa, alături de o vecină s-au apropiat cu o lanternă şi au realizat că este vorba despre un nou născut.  

Imediat, într-un alt sac de rafie de lângă au văzut trupul celui de-al doilea copil. Femeia a alertat poliţia. Agenţii ajunşi la faţa locului au mai descoperit, în timpul cercetărilor, trupul descompus al unui al treilea copil.

„Am fost cu copilul să facem curat în pod şi am văzut că erau nişte geci, nişte haine puse una peste alta. Le-am tras pentru a le arunca şi am văzut jumate de corp. Copilul a spus: „Mami aici e o păpuşă”. Nu e lumină acolo, nu e vizibilitate deloc şi am chemat o vecină cu lanterna, ne-am uitat şi se vedea forma, l-am tras la lumină şi atunci am văzut craniul şi coastele. Mai era un sac şi l-am tras şi am mai văzut un craniu. Deja atunci am sunat la poliţie. Dânşii au mai găsit un al treilea corp. Am înţeles că s-a găsit şi lenjerie...”, a declarat femeia care a alertat autorităţile.

Primele cercetări la faţa locului indică faptul că cei trei au decedat în urmă cu câţiva ani. Poliţiştii au găsit mai multe elemente de lenjerie intimă, printre care şi un maieu plin de sânge. Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca doi dintre copii, despre care se bănuieşte că ar fi gemeni, să fi fost născuţi chiar în podul cu pricina. 

Trupurile celor trei copii au ajuns deja la morgă, medicii legişti urmând să efectueze necropsia, care va spune mai multe despre vârsta şi sexul copiilor, cum au murit şi dacă sunt înrudiţi. 

Accesul la podul blocului unde a fost făcută descoperirea nu este îngrădit. Localnicii cred că femeia care a dat naştere copiilor nu este din zonă, însă cunoştea locurile, ştiind unde să ascundă trupurile copiilor. 

În acest caz a fost deschis un dosar, in rem, pentru omor. Rezultatele necropsiei vor veni cu multe răspunsuri pentru anchetatori. 

Vă mai recomandăm:

Un copil de un an şi jumătate a murit înecat într-o fosă septică. Acesta fusese lăsat nesupravegheat de mamă

FOTO Un cadavru carbonizat a fost găsit într-o maşină pe un câmp din comuna Ciceu Mihăieşti

Mai multe pentru tine:
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi pasagerii în avion dacă nu o respectă
Depozit de droguri „La Casa de Papel“, găsit într-un apartament închiriat. Traficantul, dat în vileag de alt dealer
Astăzi este ultima zi în care profesorii beneficiază de tarife preferențiale la Dare to Learn – cel mai mare eveniment educațional din Europa
76% dintre români consideră că fumătorii adulți ar trebui să primească informații corecte, fundamentate științific, despre produsele fără fum
ORSE: Soluțiile inteligente de consum al energiei trebuie să fie accesibile și celor cu venituri reduse
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Șeful Gărzii de Mediu: „Dacă arzi deşeuri, faci puşcărie”. Sancțiuni de sute de milioane au fost date în ultimii trei ani
Zodiile care vor avea parte de vești grozave în Joia Mare. Problemele de sănătate se rezolvă miraculos, iar oportunități financiare apar de nicăieri
Carmen Iohannis, schimbare totală de stil, după ce a fost dur criticată că poartă rochii scurte. Cu ce s-a îmbrăcat, de fapt, Prima Doamnă în Coreea
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Acționarii EVERGENT Investments aprobă dividende de 81,7 milioane de lei, cu un randament de 7,06 %