Trei dintre tinerii răniţi în accidentul din Tureac, în stare critică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru oameni au murit în groaznicul accident de duminică dimineaţa, în timp ce alţi şapte sunt, în continuare, în stare gravă la spital. În privinţa şanselor de supravieţuire a trei dintre aceştia, medicii sunt însă, rezervaţi.

Cei trei tineri grav răniţi în accidentul de duminică dimineaţa din Tureac sunt internaţi la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Mureş. Ionică Ţigăroi, 20 de ani, Teodor Moldovan, 17 ani, şi Ionuţ Păvălean , 17 ani, au multiple traumatisme crani-cerebrale şi sunt internaţi, sub sedative, în secţia de ATI.

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului mureşan, Lavinia Cosma, pronosticul în cazul celor trei este rezervat şi depinde de evoluţia lor în următoarele zile. „Unul dintre tineri, căruia i-a fost extirpată splina, la Bistriţa, este sedat şi are multiple traumatisme. Celălalt are un traumatism cranio-cerebral sever şi i se vor face mâine examene tomografice suplimentare, iar cel de-al treilea tânăr a fost operat, din cauza unei fracturi de femur, dar are mai multe traumatisme şi nu este conştient", explică medicul. 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate