Top 4 cele mai tâmpite scuze ale şoferilor prinşi băuţi la volan. Cele mai frecvente explicaţii: folosirea apei de gură şi consumul ciocolatei cu rom

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşi pare greu de crezut, mulţi şoferi susţin că au mâncat ciocolată cu rom Foto: David Muntean

Potrivit poliţiştilor, numărul celor care sunt prinşi băuţi la volan a crescut îngrijorător.  Dintre şoferii prinşi băuţi la volan, mulţi nu recunosc că au consumat băuturi alcoolice sau încearcă să convingă poliţistul că au băut puţin.

Consumul de alcool înainte de a conduce pare să se transforme într-un sport naţional, cel puţin asta susţin poliţiştii rutieri, care se confruntă cu tot mai multe cazuri de şoferi care au băut bine înainte să se urce la volan. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, cei mai mulţi dintre şoferii prinşi băuţi la volan sunt bărbaţi.

O proporţie covârşitoare din cei identificaţi băuţi la volan nici măcar nu recunosc în faţa poliţiştilor că au consumat băuturi alcoolice sau încearcă să îi convingă că au băut foarte puţin şi că se vede la etilotest din cauza lipsei somnului sau a alimentaţiei corespunzătoare.

Alături de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud am realizat o listă cu cele mai tâmpite scuze ale şoferilor prinşi băuţi la volan:

- „Am mancat ciocolată cu rom sau bomboane cu coniac”- deşi pare greu de crezut, aceasta este una dintre cele mai comune scuze întâlnite de către poliţiştii de la Rutieră. 

- „Am folosit apă de gură” – unii şoferi au impresia că etilotestul nu este suficient de acurat încât să facă diferenţa între apa de gură şi alcool.

- „Soţia a gătit mâncare cu vin sau coniac” – cei câţiva mililitri de alcool folosiţi pentru a da savoare mâncării cel mai probabil nu vor fi vizibili la testarea cu etilotestul. 

- „Am băut doar un pahar de bere, dar nu am mâncat şi nu am dormit suficient” – cei mai mulţi şoferi încearcă să minimizeze cantitatea de alcool consumată, susţinând că etilotestul arată aşa mult pentru că nu s-au alimentat sau nu au dormit suficient.

Vă mai recomandăm: 

Când au voie poliţiştii rutieri să ne oprească în trafic şi ce trebuie să facem când se întâmplă asta

7 lucruri pe care nu trebuie să le faci publice pe Facebook

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește