Ţările care exportă medici vor fi recompensate, spune şeful Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezent joi la Bistriţa, Vasile Astărăstoae a vorbit şi despre exodul medicilor spre ţările mai dezvoltate, unde sunt plătiţi şi trataţi mai bine. Acesta a ţinut să precizeze că se discută la nivel european despre o compensare a ţărilor care exportă medici şi că acest lucru va fi posibil în cel mult 3-4 ani.

„3,5 miliarde de euro a fost cheltuiţi pe educaţia medicilor în România, luând în calcul liceul, universitatea de medicină şi rezidenţiatul. Din toată această sumă, nu am primit înapoi nici un euro de la cei care beneficiază de aceşti medici”, a spus în cadrul conferinţei de presă de la Bistriţa, Vasile Astărăstoae, şeful Colegiului Medicilor din România.

Potrivit acestuia există discuţii avansate la Bruxelles pentru recompensarea acestor ţări care şcolesc şi mai apoi exportă medicii. Acesta spune că această compensare va însemna un tratament preferenţial şi se va materializa prin sume mai mari alocate de la Uniunea Europeană acestor ţări care exportă medici, dar şi programe de instruire susţinute de ţările care beneficiază de specialiştii români şi promovarea migraţiei temporare a medicilor, pentru perfecţionare în ţările mai dezvoltate.

Vasile Astărăstoae a mai spus că deja există un corp de lucru care munceşte la elaborarea unui asemenea proiect şi că acesta se va materializa cel mai probabil în 4-5 ani.

Din anul 1990, nu mai puţin de 21.000 de medici au părăsit România pentru alte ţări. În Franţa, medicii români reprezintă 60% din totalul specialiştilor străini, în timp ce în Marea Britanie profesează 4000 de doctori români. În Belgia lucrează 2500 de medici români, iar în Germania numărul acestora a ajuns la 3100.

Întrebat ce îi determină pe medicii români să plece, Vasile Astărăstoae a spus că nesiguranţa şi lipsa de respect. 

„Niciunde în lume medicii nu sunt mai blamaţi ca în România. Orice caz este malpraxis.(...) Ipocrizia societăţii româneşti este că nu recunoaşte că sistemul de sănătate mai funcţionează datorită medicilor care n-au plecat”, a completat Vasile Astărăstoae.



Vă mai recomandăm:

Astărăstoae, despre trimiterea în judecată: „Când eşti puternic, deranjezi. Eu am aflat din presă că sunt cercetat“

Singurul „spital“ din ţară care vindecă şi trupul şi sufletul s-a deschis la Cluj


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”