Steag cumpărat acum 100 de ani cu patru salarii de românii din America şi dăruit de Marea Unire
0Un steag realizat acum un secol stă mândru într-o biserică din comuna bistriţeană Şieu, păzind parcă altarul. Acesta a fost trimis de către românii plecaţi în America, înainte de Marea Unire, drept cadou. Pentru acesta, bistriţenii americanizaţi au plătit 200 de dolari, adică în jur de 4 salarii la acea vreme.
În comuna Şieu, două tunuri păzesc biserica din localitate, iar un steag altarul. Dacă tunurile reprezintă un cadou recent, steagul a fost primit de către autorităţile locale ale comunei în urmă cu un secol, cu ocazia Marii Uniri.
Acesta a venit tocmai din America. Ce căuta un steag românesc peste Ocean? Ei bine, steagul a fost realizat acolo şi a fost comandat de mai mulţi bistriţeni stabiliţi în America.
Tricolorul, care este din mătase şi a avut stema regalităţii brodată cu fir de aur, a costat nu mai puţin de 200 de dolari, o sumă consistentă în acele vremuri. Aceasta reprezenta remuneraţia pe patru luni de muncă.
După ce a fost realizat, acesta a fost trimis cu vaporul în comuna natală, Şieu. Oamenii din Şieu povestesc că steagul a făcut câteva luni pe drum şi a „ratat” Unirea, ajungând după Marea Unire în comună.
Aventurile prin care a trecut steagul din biserică sunt demne de un roman. Potrivit preotului Aurel Macarie, care slujeşte de decenii la biserica ortodoxă din Şieu unde se află steagul, tricolorul a fost ascuns sub duşumeauaa vechii biserici din sat preţ de jumătate de secol.
Reprezentanţii bisericii, care au şi ţinut un soi de jurnal, unde au notat toata istoria lăcaşului de cult, dar şi a drapelului, au încercat astfel să salveze steagul de la distrugere.
A stat ascuns jumătate de secol sub podelele bisericii din Şieu
Atât hortiştii, cât şi comuniştii l-au căutat în nenumărate rânduri, fără rezultate însă. Nimeni nu s-a gândit să se uite tocmai sub duşumeaua bisericii. Steagul a rămas însă, nu se ştie cum, fără broderia cu fir de aur, care înfăţişa stema regalităţii.
„După ce steagul a ajuns la Şieu, a fost sfinţit în 1920 şi arătat la toate adunările publice. Drapelul a participat la toate ceremoniile, iar toată populaţia venea să-l admire. De Rusalii, de Bobotază, când se sfinţeau apele şi pământul, steagul era scos”, povesteşte preotul.
Potrivit acestuia, doar tinerii vrednici şi fără prea multe păcate aveau voie să poarte steagul, fiind un adevărat privilegiu să te afişezi cu drapelul. Întrucât este foarte greu, stegarii îşi confecţionau un fel de ham cu care îşi prindeau steagul de corp.
„Când a venit ocupaţia maghiară, după dictatul de la Viena din 1940, când s-a alipit Ardealul de Nord la Ungaria, ungurii căutau drapelul românilor să îl distrugă. Românii l-au ascuns în biserică, în faţa altarului, sub duşumele. A fost băgat într-o cutie metalică şi acolo a rămas ani de zile”, completează părintele.
Se pare că singurii care ştiau locul exact unde era ascuns steagul era preotul şi un alt angajat al bisericii.
După ce ardelenii au ieşit de sub ocupaţia maghiară, drapelul a fost scos pentru scurt timp, fiind ulterior iar ascuns, întrucât i-au pus gând rău şi comuniştii. Acesta a fost scos de sub duşumele abia în `90, chiar de Bobotează.
De atunci, steagul este expus în biserica din sat. Acesta poate fi admirat de oricine vrea să îl vadă. Preotul Aurel Macarie, precum şi angajaţii bisericii sunt dispuşi să povestească pasionaţilor de istorie sau curioşilor aventurile zbuciumate ale acestui drapel.
Vă mai recomandăm:
În Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, la loc de cinste stă un steag bătut de vreme, cu o istorie după care s-ar putea scrie o carte. Este vorba despre steagul cu care ţăranii din Pinticu Tecii, o comunitate mică din judeţ, au participat la Marea Unire din 1918. În cei 100 de ani de existenţă, steagul a fost ascuns şi chiar furat, însă a reuşit să treacă testul timpului.
Povestea de viaţă a lui Tănase Todoran ar putea cu uşurinţă să inspire un film. A fost soldat devotat la curtea imperială de la Viena, a susţinut răzvrătiţii din Maramureş şi a ajuns să fie tras pe roată la venerabila vârstă de 104 ani pentru că şi-a cerut libertatea şi nu a renunţat la religia sa.