SPECTACULOS: 6.000 de „inocenţi“ au invadat Bistriţa (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un artist plastic a pavat trotuarul de  Sugălete cu 6.000 de chipuri umane de lut, pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra nevoilor persoanelor cu dizabilităţi. Initiativa este una inedită pentru Bistriţa. Expoziţia „Corul Inocenţilor" poate fi admirată până duminică, în mai multe zone din centrul oraşului.

Într-o expoziţie în premieră pentru oraş şi pentru artist, Andrei Pandea vrea să îi sensibilizeze pe bistriţeni să fie mai toleranţi faţă de persoanele cu dizabilităţi.

GALERIE FOTO

 Două tone de lut pentru 6.000 de chipuri

Andrei Pandea, artistul care a realizat figurinele, spune că, în fiecare zi din ultimele şase luni a trudit câte 10 ore la diferite expresii pentru figurinele reunite în colecţia „Corul Inocenţilor". „Am vrut să  fac 7.000 de chipuri, dar nu am avut timp. Am vrut să reprezint o comunitate unică de personaje prin mai multe portrete umane. Unul din 20 de portrete va fi realizat într-o culoare distinctă pentru a sugera că, printre oameni normali sunt şi persoane cu dizabilităţi. Încerc să transmit astfel ideea că trebuie să fim mai toleranţi unii cu alţii", spune artistul. Acesta adaugă că expoziţia trebuia prezentantă la Cluj- Napoca, dar a simţit o datorie morală de a prezenta expoziţia în premieră la Bistriţa.

Statuile, cu dimensiuni între cinci şi zece centimetri, au fost realizate din aproape două tone de lut crud. „Şaşe luni am lucrat în jur de 10 -12 ore zilnic pentru a le termina. Copiii de la Liceul de Arte Corneliu Baba m-au ajutat să le aranjăm", a mai spus artistul. Acesta a adăugat că cele 6.000 de figurine vor fi completate cu încă în jur de 3.000 de piese, iar colecţia finală va fi donată Asociaţiei Copiilor şi Tinerilor cu Diabet din Cluj-Napoca, pentru a fi vândută. Preţul unei figurine va fi de 10 lei. „Fiul meu, de trei ani şi jumătate, este şi el bolnav de diabet, de un an. Şi pentru el am făcut această colecţie", mai spune Andrei.

Bistriţenii, impresionaţi de expoziţia inedită

Curioşi să vadă despre ce e vorba, câţiva bistriţeni care au trecut prin zona Sugălete, înainte de deschiderea expoziţiei, au fost plăcut impresionaţi de eveniment şi chiar dezamăgiţi că nu pot cumpăra figurinele din ceramică.

„E ceva în premieră pentru oraş şi o colecţie foarte reuşită. Cred că artistul a dovedit că e plin de inventivitate", spune o pensioanră, oprită să admire figurinele.


Şi Lucian Ciontescu, un bistriţean de 65 de ani, a rămas impresionat de gestul artistului. S-a oprit împreună cu nepoţica să privească chipurile umane. „Ar trebuit ca astfel de expoziţii să fie mai des organizate. Păcat că nu se pot vinde",  a spus bistriţeanul.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”