Sorin Moldovan „pescuieşte” clienţi pentru asigurări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Moldovan este inspector de asigurări la o bancă din Bistriţa. Pentru el, pescuitul nu mai e demult un simplu un hobby, ci un „drog" necesar.

Are în sânge „microbul" pescuitului de la vârsta de 5 ani. Atunci a prins primul peşte din pârâul care trece prin localitatea Budeşti, situată în comuna cu acelaşi nume din sudul judeţului. „Era aşa de mic, iar eu eram aşa de mândru de prima mea captură! M-am uitat la el, după care l-am eliberat, aşa cum fac şi cu ceilalţi peşti pe care-i prind şi acum, după atâţia ani", mărturiseşte Sorin. Bistriţeanul spune că pescuitul, care pentru alţii e un plictis, pentru el este o adevărată plăcere, o relaxare fără doar şi poate. De aceea, ori de câte ori are câteva zile libere îşi adună familia şi prietenii la lacul de la Colibiţa. „Trăim vremuri agitate, iar pescuitul mă ajută să uit de toate problemele şi grijile. Mă simt în largul meu la pescuit. Cel mai mult îmi place să pescuiesc în Delta Dunării, unde merg de 6-7 ori pe an cu prietenii şi stau uneori chiar o săptămână. Frumuseţea peisajului, liniştea şi atmosfera plăcută de acolo sunt greu de exprimat în cuvinte", este de părere pescarul bistriţean. Sorin mai spune că tot din deltă s-a ales cu cea mai mare captură a sa de până acum, o ştiucă de 10 kg şi 118 cm. De acea aventură îşi aduce aminte cu plăcere şi mărturiseşte că ştiuca nu s-a lăsat uşor prinsă. „Se întâmpla acum doi ani, în preajma zilei de 1 Mai. După ce a înghiţit momeala, ştiuca s-a zbătut vreo 15-20 de minute. Am crezut că mă pescuieşte ea pe mine", explică zâmbind Sorin.

Trofee pescuite din Marea Roşie

Bistriţeanul se consideră norocos pentru că partenera de viaţă îi înţelege pasiunea pentru pescuit, una destul de costisitoare. Sorin Moldovan are în casă colţul său unde îşi ţine toate articolele de pescuit cu care participă la numeroase concursuri de profil în toată ţara. Împreună cu familia a fost la pescuit în Ungaria, în delta Tisei despre care spune că nu egalează sub nicio formă frumuseţea deltei româneşti, şi în Egipt, la Marea Roşie. „Am pescuit baracude, care sunt cei mai aprigi şi rapizi peşti răpitori. Am stat doar patru zile în Egipt, dar am reuşit să prind două astfel de exemplare!", se laudă Sorin.

Preşedintele pescarilor

Împreună cu un grup de prieteni, bistriţeanul a înfiinţat acum trei ani Asociaţia „Esox Spinning Club Bistriţa" în ideea de a organiza competiţii sportive şi de performanţă pentru pescari. Asociaţia, al cărei preşedinte este, are, până acum, peste 3500 de membri din întreaga ţară, dintre care numai 1000 sunt din Bistriţa-Năsăud. „Asociaţia împreună cu alte cluburi din România fac parte din Liga Română de Spinning, ligă care organizează an de an un turneu naţional pentru pescarii împătimiţi", explică Sorin.

ÎNTREBARE şi RĂSPUNS

Unde îţi doreşti de mult timp să pescuieşti?

Unul dintre visele mele este să pescuiesc pe un râu virgin din Canada, vis pe care mi-l voi îndeplini în vară. Voi merge cu familia în provincia canadiană Quebec şi sigur voi găsi acolo pe cineva care să mă îndrume spre un râu unde să pescuiesc în linişte.

PROFIL

Născut: 10 noiembrie 1963, comuna Budeşti

Studii: Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu" din Bistriţa

Familie: căsătorit, un băiat de 22 de ani

Ce-i place

Iubeşte natura şi ieşirile cu prietenii de care spune că este dependent. De câte ori are timp îşi ia familia şi împreună dau o fugă la lacul de Colibiţa pentru a se recrea.

Ce nu-i place

Urăşte mitocănia şi prostul obicei al unor oameni de a arunca totul pe jos când au coşul de gunoi la nici doi paşi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO