Slujbă de Înviere la mănăstire, spectacol tradiţional, relaxare la herghelie, în Bistrița-Năsăud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noapte de Înviere

Turiştii care îşi vor petrece Paştele în Bistrița-Năsăud vor avea parte de mâncare tradiţională şi programe artistice, vor putea asista la slujba din noaptea de Înviere la mănăstire şi se vor putea relaxa apoi la o herghelie.

Un hotel de trei stele situat la câţiva kilometri de Bistrița, dotat cu sală de fitness şi saună, are în oferta de Paşte trei nopţi de cazare, cu pensiune completă, la preţul de 799 de lei de persoană în cameră dublă şi 950 de lei de persoană în apartament.

Turiştii care aleg această ofertă îşi vor petrece noaptea de Înviere la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Salva, lăcaş ortodox de măicuţe, unde vor ajunge cu autocarul, pus la dispoziţie gratuit de hotel.

În ziua de Paşte, înainte de micul dejun, turiştilor li se va pregăti ritualul de primire a "nafurei" (pâine şi vin sfinţit), după care vor fi invitaţi să ciocnească ouă roşii. După prânz, ei vor avea parte de un program artistic, din care nu va lipsi obiceiul de încondeiere a ouălor, iar seara vor servi o masă festivă cu specialităţi tradiţionale. Proprietarii hotelui le vor oferi un spectacol tradiţional românesc, iar copiii vor fi vizitaţi de "iepuraş".

În a doua zi de Paşte, turiştii vor fi invitaţi să se relaxeze la Herghelia "Caii Lupilor" de la Şieu Sfântu, unde vor putea vizita ferma şi împrejurimile, se vor putea plimba cu trăsura şi vor putea lua ore de echitaţie. Tot la herghelie, vor lua prânzul în aer liber şi vor mânca miel la proţap şi tocăniţă de miel cu mămăligă.

La Hotelul Metropolis din Bistrița, de cinci stele, pachetul de Paşte costă 165 de euro de persoană. Turiştii sunt aşteptaţi încă de vineri seara, cu cocktail-uri servite în lobby bar, în acorduri de pian.

Sâmbătă, sub sloganul "Love yourself!", ei vor putea servi micul dejun, după care se vor putea bucura de o zi la spa, care include chocotherapy (terapii cu ciocolată), masaj, hydrotherapy (piscină şi jacuzzi) sau detoxifiere prin saună. Seara, toţi oaspeţii vor fi invitaţi în sala de cinema a hotelului să vizioneze un film, după care va începe slujba de Înviere la o biserică situată în imediata vecinătate a hotelului.

În ziua de Paşte, sub sloganul "Feel the Easter!", turiştii vor fi invitaţi la un mic dejun cu preparate tradiţionale de Paşte, ouă roşii, drob şi alte delicatese. La prânz, masa festivă va include drob, miel umplut, pască şi alte bucate specifice acestei sărbători. Pachetul de Paşte se încheie luni după micul dejun.

Turiştii care vor să petreacă în grup Paştele pot închiria, pentru patru nopţi şi cinci zile, o cabană situată la Valea Vinului, în Munţii Rodnei, la preţul de 520 de euro, sau pentru trei nopţi şi patru zile, la preţul de 400 de euro. Capacitatea de cazare a acesteia este de 16 persoane, dar în preţ nu este inclusă mâncarea.

La preţuri între 400 şi 500 de euro pot fi închiriate şi casele de vacanţă de la Colibiţa sau Piatra Fântânele din Pasul Tihuţa. Turiştii au acces la bucătărie, baie, dar nu li se oferă mâncare.

Direcţia Silvică Bistrița pune şi ea la dispoziţia turiştilor cabanele de vânătoare de la Coldău, Valea Secii, Dealul Negru, Aluneasa, Colibiţa şi de la Herghelia Beclean. Cabanele au între 10 şi 17 locuri şi, în funcţie de confortul fiecăreia, pot fi închiriate la preţuri între 20 şi 35 de lei/pat/noapte. În acest preţ, nu se oferă mâncare.

Cea mai căutată este cabana de vânătoare de la Dealul Negru, din Munţii Călimani, special construită pentru Nicolae Ceauşescu care venea aici la vânătoare de urşi.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume