Secţie de votare înfiinţată pentru referendum în parcul balnear de la Băile Figa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile bistriţene au decis înfiinţarea unei secţii noi de votare pentru referendum, pe lângă cele care au funcţionat la alegerile locale din acest an, aceasta urmând să funcţioneze în parcul balnear de la Băile Figa, unde mii de oameni merg la sfârşit de săptămână.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Bistriţa-Năsăud, Mihaela Dobra, a declarat, joi, că secţia nouă a fost înfiinţată la cererea primarului din oraşul Beclean, Nicolae Moldovan (PSD), Primăria pe care acesta o conduce fiind administratorul parcului balnear, potrivit Mediafax.

"Domnul primar Nicolae Moldovan a cerut înfiinţarea unei secţii de votare în parcul balnear întrucât, în fiecare week-end, acolo sunt mii de oameni care fac baie, plajă, se distrează. Administraţia locală doreşte să le ofere şi posibilitatea să voteze, aşa că doamna prefect Ani Bob a dat un ordin prin care se înfiinţează această nouă secţie de votare. Aşadar, nu vom mai avea în judeţ 312 secţii, ci 313", a declarat Dobra.

Secţia nouă va avea sediul în Parcul Balnear Băile Figa, în clădirea interioară.

De asemenea, Mihaela Dobra a mai spus că unele secţii de votare din cămine culturale se vor muta în şcoli în cazul în care acolo au loc nunţi.

"Ştim deja că există secţii de votare la Sîngeorz-Băi şi Galaţii Bistriţei care au funcţionat al precedentele alegeri în cămine culturale, iar acum se vor muta în şcoli. Nu se schimbă numărul, doar locaţia", a spus ea.

Băile Figa, administrate de Primăria Beclean, au fost inaugurate în 25 iunie 2010, fiind amenajate printr-un proiect realizat de Consiliul Local Dej în colaborare cu consiliile locale Beclean, Cojocna, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Judeţean Cluj. Costul total eligibil al proiectului a fost de 4,2 milioane euro. Băile Figa sunt considerate cea mai modernă staţiune din Bistriţa-Năsăud. În ultima perioadă, la fiecare fârşit de săptămână acolo s-au aflat peste zece mii de oameni, potrivit informaţiilor date publicităţii de Primăria Beclean.

În judeţul Bistriţa-Năsăud vor fi amenajate pentru referendum 313 secţii de votare. La alegerile locale din iunie au fost 312 secţii. În 2009, pentru alegerile prezidenţiale au fost organizate 375 de secţii de votare, din care 62 cu regim special. Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va avea loc într-o singură zi, însă programul va fi extins, urmând ca secţiile de votare să fie deschise între orele 7.00 şi 23.00

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești