S-a desemnat cea mai frumoasă bistriţeancă din 2011, Alexandra Cordoş. GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concursul Miss Bistriţa 2011 şi-a desemnat câştigătoarea în postura Alexandrei Cordoş, o dansatoare profesionistă de 18 ani.

Alexandra Cordoş este Miss Bistriţa 2011, iar timp de un an aceasta va reprezenta oraşul. Alături de Alexandra au concurat alte nouă fete pentru titlul de Miss Bistriţa, locurile doi şi tri fiind ocupate de Darisia Creţa şi Iulia Maroşan.

Miss Bistriţa a câştigat un colier cu diamant şi perlă şi un abonament la aerobic şi o rochie de seara creată de Tina Olari.

Alexandra Cordoş este proaspăt absolventă a Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu" şi este dansatoare de şapte ani la clubul Floris. În 2010 a fost finalistă la concursul „Miss Bikini“. frumoasa Miss Bistriţa spune că nu se aştepta să câştige concursul pentru că a avut concurente puternice. „Concursul nu mi s-a părut foarte greu, deşi adversarele au fost pe măsură. Am avut adversare foarte frumoase, inteligente sş care arătau foarte bine. Sincer, nu ma aşteptam sp catig. Toate fetele mi s-au parut foarte frumoase, s-au descurcat foarte bine şi la repetiţi şi acum la concurs“, a declarat Alexandra.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie