Românul care se pregăteşte pentru una dintre cele mai rare meserii din Europa. Pentru asta trebuie să termine două facultăţi diferite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are 23 de ani, a terminat şef de promoţie o facultate în România şi momentan studiază la Paris. Acolo se pregăteşte pentru una dintre cele mai rare meserii din Europa: jurist-lingvist.

Mădălin Dan Pavel este din Bistriţa, are 23 de ani, iar anul trecut a terminat şef de promoţie Limbi Moderne Aplicate, la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai. 

Bistriţeanul minune, care vorbeşte trei limbi – engleză, franceză şi rusă, a fost acceptat tot anul trecut la masterat la Universitatea Paris Diderot, unde se specializează pe industria limbii şi traduceri specializate.

În paralel, tot anul trecut, Mădălin Dan Pavel a început o a doua facultate, tot în „capitala iubirii”. Este vorba despre Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Paris II Pantheon Assas. 

Acesta a ales să se pregătească în două domenii atât de diferite, tocmai pentru că vrea să urmeze o carieră specială şi foarte rar întâlnită în Europa – cea de jurist-lingvist.

A aflat despre acest job căutând pe Internet informaţii despre traducerile specializate şi şi-a spus că îl caracterizează şi vrea să facă asta, în ciuda faptului că pentru a-şi pune la punct cunoştinţele juridice a fost nevoit să mai înceapă o facultate.

„La o primă vedere aceste două domenii (n.r. limbile moderne şi dreptul) par diferite, însă pentru cariera pe care aş vrea să o dezvolt se combină perfect. Mi-am propus să devin jurist-lingvist. Jurist lingvist e o meserie puţin cunoscută în România, care s-a dezvoltat în cadrul organizaţiilor internaţionale care trebuie să transpună în mai multe limbi legislaţia. Implică o formă de a transpunere lingvistică şi juridică în acelaşi timp”, explică Mădălin Dan Pavel.

Eforturile bistriţeanului, recunoscute de guvernul francez

Acesta recunoaşte că timpul său liber este mai mult decât limitat, petrecându-şi toată ziua fie la cursuri fie cu nasul în cărţi, la bibliotecă. Deşi implică un efort substanţial, Mădălin Dan Pavel spune că totul ţine de organizare. 

Cât despre cariera sa, românul aşteaptă să vadă unde-l poartă destinul, conştient fiind că cei mai mulţi astfel de specialişti sunt doriţi de organismele Uniunii Europene.

„Nu oricine poate să facă traduceri juridice. E o meserie destul de nişată încă şi nu cred că sunt mulţi care fac asta”.

Eforturile românului au fost deja recunoscute de către guvernul francez, care i-a acordat acestuia o bursă de un an.

Bursa îi acoperă taxa de şcolarizare, îi asigură un loc în cămin, asigurare medicală şi presupune şi bani de buzunar. Acestea sunt oferite de către guvernul francez studenţilor străini din străinătate, prin intermediul ambasadelor. 

În 2017, doar 17 studenţi români au primit acest ajutor din partea guvernului francez. Acestea se oferă în baza depunerii unei cereri prin care studenţii încearcă să-i convingă pe oficiali de ce merită acest ajutor, dar şi a unui interviu, susţinut de Ambasada României în Franţa.

Vă mai recomandăm:

Povestea fascinantă a românului George Purdea, o somitate în lumea academică din Austria. Seara - hamal într-un hotel de lux, ziua - student la filosofie în Viena

Cum reuşeau studenţii din anii 1800 să meargă la facultate. Costurile, asigurate de fundaţii

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete