Revista presei: Masa de Crăciun depăşeşte salariul minim pe economie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai importante titluri ale zilei

Tot mai puţini bistriţeni îşi pot permite o masă festivă de Craciun, în condiţiile în care preţurile pentru organizarea unui astfel de eveniment tradiţional sunt aproape de nivelul salariului mediu pe economie

Pregătirea unei mese de Crăciun pentru o familie cu patru persoane costă cel puţin 500 de lei. Ce preţuri au mâncărurile care nu ar trebui să lipsească de pe masa tradiţională de Crăciun, citiţi pe Bistriţeanul.

Şi tot de pe Bistriţeanul puteţi afla ce program au instituţiile din Bistriţa de sărbători. Este vorba despre instituţiile publice, băncile, dar şi furnizorii de utilităţi. Unii le oferă posibilitatea  bistriţenilor să îşi plateasca facturile chiar şi în ajunul Crăciunului.

De Crăciun avem drum şi cadouri

Reabilitarea Drumului Naţional 17 este finalizată în proporţie de 99,90%. Compania Naţionala de Autostăazi şi Drumuri Naţionale anunţă că la nivel naţional au fost în lucru 1.886,59 de kilometri, din care s-au recepţionat la finele anului 2009, 423,16 de kilometri. Mai multe detalii despre acest subiect citiţi pe CityNews.  

Copiii internaţi la Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean au fost şi în acest an pe lista Moşului, care a găsit drumul, la începutul săptămânii, cu ajutorul Fundaţiei „Inocenţi". Le-a pregătit pachete cu dulciuri, fructe, jucării şi rechizite, iar cei 50 de micuţi, unii abandonaţi de părinţi, l-au răsplătit pe Moş cu poezii şi colinde. Cum a decurs vizita Moşului citiţi în Mesagerul.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”