Renaşte „vinul împăratului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vinul de Lechinţa, cel mai apreciat de bistriţeni

Vinul de Lechinţa, care în trecut era degustat la curtea imperială de la Viena, se poate cumpăra din nou după ce a dispărut de pe mesele ardelenilor timp de aproape 20 de ani. La Bistriţa s-a deschis, ieri, prima cramă unde se vinde cunoscuta licoare de la Lechinţa, zonă unde cultura viţei-de-vie este atestată de pe vremea dacilor. Este primul pas pentru revenirea pe piaţă a cunoscutului brand.  

Bistriţenii sau cei care au drum prin oraş nu trebuie să rateze o vizita la crama Lechinţa care s-a deschis, ieri, în zona centrală, pe strada Ursului. Aici ei pot cumpăra vinul care în trecut se afla pe masa casei imperiale de la Viena. Instoria vinului de Lechinţa a început încă pe vremea dacilor, de cânt este atestată cultura viţei-de-vie în zonă.

Odata cu venirea saşilor, în secolele XII - XIII, licoarea a cunoscut o perioadă înfloritoare. Oenologii spun că vinul de Lechinţa era unul din vinurile casei imperiale austriece. „Vinul de Lechinţa era cunoscut şi cu denumirea <<vinul împăratului>>  pentru că se servea pe masa imperială de la Viena. Am nişte colaboratori prin ţară şi prin Ungaria care mi-au confirmat. În curând  o să vin cu dovezi mai clare şi cu detalii mai exacte despre acest lucru", a spus Andrei Volcov proprietarul podgoriei.

„Prin anii 50, podgoria Lechinţa a ajuns pe la 500-600 de hectare. Odată cu noul sistem de orânduire capitalistă au mai rămas 16 hectare", spune Volcov. Cea mai mare producţie de vin  s-a obţinut la Lechinţa în 1976: 170 de vagoane de vin.

Lechinţa, un brand care trebuie relansat

La crama din centrul Bistriţei se poate cumpăra Fetească Regală, Muscat Ottonel, Riesling şi Merlot cu preţuri cuprinse între 5 şi 7 lei. Vinurile de aici au o calitate aparte datorita microclimatului, care permitea o acumulare mai mare a zaharurilor. Datorită acidităţii crescute, vinurile erau folosite chiar şi pentru corectarea altor vinuri produse în ţară. Deşi după 1990 zona viticolă a decăzut, iar vinul aproape a dispărut de pe piaţă, de anul trecut lucrurile au început să se mişte mai bine la Lechinţa.  Zona ajunge, încet să-şi recâştige poziţia pe harta vinurilor din Transilvania.

Proprietarul Andrei Volcov a mai adăugat podgoriei de 16 hectare rămase încă 12 hectare şi aşteaptă ca acestea să dea rod peste trei ani. Odată cu noua producţie, proprietarul intenţionează să pună la punct şi o staţie de îmbuteliere. Astfel, brandul Lecvin (Lechinţa Vin), medaliat pe vremuri la numeroase concursuri de specialitate, va fi reconsolidat.

Prima medalie acordată vinului de Lechinţa datează din 1960, iar ultima din 1984. „E un brand care e al comunei Lechinţa, al judeţului şi trebuie pus pe piaţă", a declarat Volcov. Deschiderea cramei din Bistriţa, care are un accent rustic original, este un prim pas pentru relansarea brandului. „Am făcut această investiţie pentru a aduce vinul mai aproape de oameni", a  spus producătorul..

O poartă spre agroturism

Lechinţa are şi un puternic potenţial agroturistic. Aici există o cramă care datează din 1962, unde poate fi urmărit întreg procesul de obţinere a vinului, de la cules până la degustare. Utilajele pentru procesarea strugurilor, butoaiele vechi din 1800 şi personalul care lucrează aici încă de la deschiderea cramei sunt principalele atracţii ale locului. Crama, deşi inclusă doar parţial în circuitul turistic, are deja vizitatorii ei fideli, turişti din Germani care vin în fiecarea toamnă, degustă vinul şi prepară grătare în curte.

Vinul Federaţiei Române de Fotbal

Vinul de Lechinţa a fost, la vremea lui, unul dintre vinurile gustate de către Federaţia Română de Fotbal. Acesta era procurat de către preşedintele echipei de fotbal Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu. Acesta spune că şi-a aprovizionat de multe ori prietenii din federaţie cu acest vin.  „Da, într-adevăr a fost unul dintre vinurile pe care le-am apreciat, un vin parfumat, cu tărie suficientă, cu dulceaţă suficientă. A fost dintotdeauna sursa noastră de aprovizionare şi a clubului", spune Pădureanu.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate