Procurori DNA şi mascaţii, la Universitatea Vasile Goldiş din Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Percheziţiile au loc la sediile universităţii din 8 oraşe, dar şi la alte persoane fizice sau firme FOTO: Adevărul

Parchetul General desfăşoară o amplă acţiune în sediile Universităţii de Vest  Vasile Goldiş din Arad, Bihor, Hunedoara, Baia Mare, Satu Mare, Sălaj, Gorj şi Bistriţa-Năsăud. Se pare că este vizată o reţea specializată în traficul de diplome.

Potrivit Pressalert, la această oră sediile Universităţii de Vest Vasile Goldiş din 8 judeţe sunt luate cu asalt de către mascaţi şi procurori DNA. Printre locaţiile care sunt la această oră percheziţionate se numără şi sediul unităţii de învăţământ din Bistriţa.

Percheziţiile au loc în 8 judeţe, printre locaţiile vizate aflându-se şi sediul unui cabinet al unui executor judecătoresc. Procurorii de la Parchetul General au sprijinul informativ al SRI în acest caz.

Anchetatorii au monitorizat modul în care, prin trafic de influenţă sau şpagă, se puteau obţine licenţe la Facultatea de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest Vasile Goldiş.

Ancheta vizează 40 de persoane care au legătură cu Universitatea. Din primele informaţii se pare că preţul unui examen de licenţă era de 500 de euro.

"Acţiunea se înscrie în cadrul cercetărilor care se desfăşoară cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, fiind vizate mai multe persoane, faţă de 4 dintre acestea fiind dispusă începerea urmăririi penale", se arată într-un comunicat de  presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație