Primarul care şi-a filmat fata în timp ce o umilea a găsit „vinovaţii” pentru gestul său iresponsabil: „O să vă cruciţi!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Ogâgău e convins că va obţine al doilea mandat de primar la Sângeorz Băi. FOTO Adevărul

Traian Ogâgău, primarul PNL din Sângeorz Băi (judeţul Bistriţa Năsăud), se află în mijlocul unui adevărat scandal, după ce în spaţiul public au apărut două înregistrări, una video, iar cealaltă audio, în care îşi umileşte copilul şi îşi terorizează familia.

După ce poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au deschis un dosar penal pe numele primarului din Sângeorz Băi, iar colegii din PNL ai edilului s-au delimitat de el, cu mai puţin de două săptămâni înaintea alegerilor, pus în evidentă dificultate, Traian Ogâgău găsit „vinovaţii” pentru întregul scandal: rivalii politici.

Într-un mesaj postat pe Facebook în urmă cu câteva ore, el ameninţă PSD că au mai rămas 10 zile până când îşi va face dreptate şi va câştiga un nou mandat şi îşi acuză rivalii politici că îi atacă familia, în vreme ce el se abţine de la astfel de lucruri deşi, spune el, ar avea cu ce.

Edilul se mai laudă şi cu o „mega realizare” pentru secolul XXI: un cartier care ar urma, spune el, să fie asfaltat şi să aibă canalizare. 

Pe lângă toate, în pozele sale apare în continuare şi sigla PNL, deşi organizaţia din Bistriţa-Năsăud a partidului s-a dezis de el.

„Radule, Suciule, ALIANŢA, ce aveţi aveţi cu mine, dar ce aveţi cu Traiana, cu fata mea, cu ce v-a greşit ea, cu copiii şi familia mea??? Ruşine IMPOSTORILOR!!!

De o lună circulă filmuleţul prin oraş nevernicilor!!! 

AMR 10 ZILE, zece zile în care ne putem aştepta la orice dragii mei!!! 

Cartierul Peste Apă prinde contur în drumul inevitabil spre normalitate, spre utilităţi şi asfaltări dragii mei, asta prin proiectele implementate de către mine şi echipa mea. 

Comentacii fake, înafara sângeorzenilor şi celor care mă cunosc, nu mă interesează, vedeţi-vă de viaţa şi familiile voastre şi să NU amestecăm lucrurile!!! 

Dragii mei, în această campanie electorală se întâmplă şi se vor întâmpla multe, o să vă cruciţi ce pot cei de la PSD în frunte cu Radu şi Daniel. 

Noi vorbim despre fapte nu despre copiii sau familiile noastre, despre oameni şi ceea ce îi priveşte DIRECT, despre realizări şi viziuni, despre viitorul acestei comunităţi! 

Nu venim în faţa dumneavoastră cu bârfe despre alţii, DEŞI, ATENŢIE, AM PUTEA, dar nu o facem, nu e normal, noi venim cu realizările din ultimii patru ani, după 16 ani de ruinare a acestui oraş de către cei ce tocmai încearcă să vă MANIPULEZE, adică PSD.

Să vă fie ruşine! 

#CONTINUĂMÎMPREUNĂ”, e mesajul postat de Traian Ogâgâu pe Facebook.

Vă mai recomandăm şi

„Isprăvile“ primarului smintit care-şi terorizează şi umileşte familia: „Linişteşte-te, nu mai plânge, că te bate şi mai tare”

O nouă înregistrare cu primarul care şi-a filmat fata în timp ce o umilea. „Dobitoaca dracului, retardată, îţi trag un picior în cap” 

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase