Preşcolarii bistriţeni şi-au donat ursuleţii de pluş şi tractoraşele orfanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii au pus toate jucăriile într-o cutie din holul grădiniţei

Preşcolarii de la Grădiniţa „Căsuţa cu poveşti" din Bistriţa sunt iniţiaţi în tainele voluntariatului de părinţii lor. Aceştia au donat jucării de pluş, maşinuţe, puzzle-uri şi jocuri lego pentru copiii orfani din cadrul Complexului de Servicii Sociale din Bistriţa

Ideea aparţine unui membru din Asociaţia de Părinţi a grădiniţei amintite, Tiberiu Troncotă, materializându-se în cadrul unei campanii de voluntariat „Şi tu poţi. Ajută!". Micuţii de la „Căsuţa cu poveşti" adună jucării pentru copiii de la Complexul de Servicii Sociale Comunitare din Bistriţa. Darurile lor sunt puse într-o cutie special amplasată în holul grădiniţei.

Coordonatoarea acestei campanii de voluntariat, Ioana Canon, mama unui copil de la „Căsuţa cu poveşti", vrea ca iniţiativa lor, prima de acest gen în rândul asociaţiilor de părinţi din Bistriţa, să fie o lecţie civică pentru copii, care să înţeleagă ce este diversitatea şi să priceapă că nu toţi sunt atât de privilegiaţi ca ei. „Prin campania noastră vrem să-i învăţăm pe cei mici să dăruiască. Fiecare copil va dona până la sfârşitul lunii în curs câte o jucărie, iar jocurile adunate vor fi un cadou neaşteptat de Sfintele Paşti pentru cei mici de la complex", precizează Ioana Canon. Această campanie era una necesară deoarece copii trebuie învăţaţi de la vârste fragede să ofere fără să aştepte ceva înapoi, este de părere Tiberiu Troncotă, cel care a avut ideea iniţierii ei.

Micuţii spun că vor să ajute copiii care nu sunt aşa norocoşi ca ei. Unul dintre preşcolarii donatori, Alexandru Magda, care a împlinit de curând de 7 ani, ne-a zis că a adus un puzzle pe care el l-a făcut de nenumărate ori şi că vrea ca jocul lui să aducă bucurie şi altuia aşa cum i-a adus şi lui.

Ziua de 1 aprilie, cunoscută drept una în care se fac tot felul de glume, va fi una a cadourilor pentru copiii de la complexul sus-amintit. Aceştia vor primi jucării chiar din mâinile celor care le-au donat. Lecţia de voluntariat a părinţilor este doar prima activitate din cadrul campaniei „Şi tu poţi. Ajută!".

Părinţii din Asociaţia „Căsuţa cu poveşti" intenţionează să organizeze activităţi prin care să sublinieze importanţa educaţiei ecologice şi să implice copiii în acţiuni de voluntariat. Un alt aspect considerat de ei important în educaţia copiilor lor este grija pentru mediu, părinţii pregătind un proiect prin care intenţionează să-i ducă pe copii într-o tabără interdisciplinară, unde micuţii să picteze şi să participe la concursuri sau la diferite acţiuni legate de mediu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026