Povestea învăţătoarei care a renunţat la un job de vis în Dublin pentru a se întoarce la catedră în România
0Pentru unii români care aleg calea străinătăţii confortul financiar oferit de ţările occidentale nu este suficient, aceştia căutând fericirea şi împlinirea tot acasă. Este şi cazul unei învăţătoare din Bistriţa-Năsăud, care după ce a muncit timp de 10 ani în Dublin, ajungând să managerieze nu mai puţin de trei restaurante, s-a întors acasă la vechea sa pasiune: învăţământul.
Pe Lucica Dobrican, o învăţătoare de 35 de ani, am găsit-o la Preventoriu TBC din Ilişua, printre şcolarii de clasele primare cărora le predă în sistem simultan. Munca la catedră o împlineşte, iar cu cei mici, în ciuda faptului că provin din familii dezbinate, care trăiesc la limita sărăciei, se mândreşte peste măsură.
Asta pentru că unii dintre ei nici nu ştiau să ţină creionul în mână când au ajuns în clasa ei, iar acum scriu propoziţii fără greşeli şi acesta este un lucru mare, ţinându-se cont de faptul că cele mai multe dintre familiile din care provin au ignorat educaţia celor mici.
Povestea Lucicăi Dobrican este impresionantă. Originară din Rebrişoara, cu mai toate rudele integrate în învăţământ şi-a început cariera la catedră, însă la 23 de ani a hotărât să plece peste hotare.
„Eram titulară, în pragul gradului II, dar am plecat pur şi simplu. Am vrut să văd cum e dincolo şi să fac mai mult decât aş fi putut să fac aici, din punct de vedere financiar”, spune Lucica.
A început prin a munci ca şi chelneriţă într-un restaurant din Dublin, Irlanda. După doar patru luni şi jumătate a fost avansată şi a devenit şef de sală, iar ulterior a ajuns să managerieze cele trei restaurante ale companiei.
Întrebată cum a reuşit să facă performanţă într-un domeniu nou şi mai ales într-o ţară străină, Lucica explică:
„Depinde de cum te descurci, de seriozitatea cu care îţi faci treaba. Am avut ocazia şi să mă perfecţionez în timp, să urmez cursuri de specializare care mi-au prins bine, mai ales că acolo clienţii sunt chiar dificili şi trebuie să îi mulţumeşti, pentru a te asigura că a doua zi tot la tine vin”, explică învăţătoarea.
După 10 ani şi un venit cel puţin confortabil, Lucica a simţit nevoia unei pauze, a unei schimbări şi mânată de dorul de casă s-a întors. Şi-a spus că se întoarce pentru un an sau doi, după care revine în nebunia din Dublin.
Întoarsă acasă a găsit ce nu a reuşit să găsească printre străini: dragostea. Asta a determinat-o să îşi schimbe planurile şi priorităţile. S-a căsătorit şi s-a mutat în Uriu, ajungând din nou la catedră, marea ei dragoste.
„Dacă ţi-ai pus rădăcinile în învăţământ rămâi pururi fidel, chiar dacă ajungi să nu mai lucrezi în acel domeniu. Nu aş fi făcut o altă muncă. Dacă ar fi fost să investesc ceva la întoarcere nu aş fi vrut să investesc într-un restaurant, ci într-o şcoală privată”, spune cu convingere Lucica.
A ajuns la catedră nu oriunde, ci tocmai la Preventoriul TBC din satul Ilişua, care găzduieşte copii din medii defavorizate din trei judeţe.
Din leafa de învăţător le cumpără celor mici caiete şi creioane
De multe ori, din leafa sa de învăţător, Lucica le-a cumpărat celor mici cele necesare. Spune că a motivat-o tocmai faptul că a vrut ca ei să înveţe şi „nu poţi să înveţi dacă nu ai caiete şi cărţi”.
După-masa învăţătoarea face meditaţii cu cei mici de fiecare dată când are ocazia. Ba mai mult, a şi pus la punct un sistem de „răsplată”, care să îi motiveze pe elevi, să îi relaxeze, dar şi să îi apropie de ea. Astfel, aceasta îi duce la săniuş, la picnic sau la muzeu dacă reuşesc să se ridice la standardele impuse.
„Mi-e drag să fac asta. Nu o fac ca să „punctez” în faţa cuiva. Nu primesc bani în plus. E şi un mijloc de răsplată, pentru că sunt copii şi niciun copil nu învaţă de dragul de a învăţa,” precizează învăţătoarea.
Soţul său o sprijină şi o înţelege şi chiar a ajutat-o să amenajeze clasa. Nu de puţine ori acesta ajută la ajustarea băncilor sau scaunelor care nu sunt mereu potrivite pentru statura prichindeilor.
Spune că nu ar da viaţa din România pe cea din străinătate şi nici nu ar mai renunţa la învăţământ. Această „boală” pare să fie în familie, fratele Lucicăi renunţând şi el la o carieră în IT pentru catedră, activând şi el ca şi profesor de sport.
Vă mai recomandăm:
Povestea profesorului de nota 10 Florin Bojor: de la primul dicţionar catalan-român, la Partidul Românilor din Spania şi la catedra românească
Are doar 29 de ani şi 2 ani de experienţă în învăţământ şi cu toate acestea a reuşit să obţină pentru al doilea an consecutiv nota 10 la examenul de titularizare. Profesorul Florin Bojor, care a avut ocazia să se specializeze şi în Spania, unde a muncit în toate sectoarele economiei, îi datorează nota obţinută la examen divinităţii.
Dana Blându, învăţătoarea din Bucureşti care a aruncat în aer mass-media din România, după ce le-a pretins părinţilor elevilor săi diverse cadouri, are, la 500 de kilometri de ea, într-un sat, o soră-model. Tot învăţătoare, Mirela Bozga este mândria comunităţii.
Colegiul Tehnic „Grigore Moisil“ din Bistriţa şcoleşte sudori, strungari şi lăcătuşi pentru a acoperi nevoia de forţă de muncă în industria din zonă. Absolvenţii au un loc de muncă asigurat în atelierele companiilor locale Raal şi Comelf, în baza unui parteneriat încheiat cu instituţia de învăţământ.