PORTRET:Cristina Iurişniţi crede în invăţarea continuă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Iurisniti

Profesoara de franceză este o campioană a proiectelor şi a schimburilor interculturale. Este convinsă că limbile străine pot fi avangarda modernizării învăţământului românesc, dar şi calea pe care pot pătrunde toate metodele inovative de predare.

Cristina Iurisniţi şi-a dorit să fie profesoară de franceză încă din primii ani de şcoală, iar legătura cu spaţiul francez este una cu totul specială, aproape inexplicabilă. „Îmi amintesc că am visat că vizitez Franţa pe când aveam vreo 9 ani. Pe vremea aceea, erau anii 70, nu ştiam aproape nimic despre această ţară", povesteşte profesoara. Iar şirul conexiunilor de acest gen nu s-au oprit aici. Spune că învăţa cu foarte multă uşurinţă cuvinte în limba franceză pe care le auzea prima oară. Dar decizia de carieră a luat-o datorită unor dascăli de vocaţie din liceu care i-au marcat traseul profesional, printre care profesorul Nicolae Toader, un dascăl care în prezent predă la Bruxelles. Ulterior, după absolvirea facultăţii, nici nu a vrut să audă să predea altceva decât limba lui Moliere, chiar dacă a terminat cu dublă specializare română -franceză.  Fostă olimpică la literatura română, Cristina spune că a simţit că predarea acestei discipline nu-i  oferă nici o provocare şi a ales franceza: „Erau anii 90, franceza a fost provocare şi deschiderea către o altă lume", explică profesoara.

Odată cu intrarea la catedră Cristina Iurişniţi a înţeles că limbile străine pot fi avangarda modernizării învăţământului românesc, prima legătură cu învăţământul occidental, dar şi calea pe care pot pătrunde toate metodele inovative de predare. Nu a ratat nicio ocazie de a concepe proiecte, de a intra alături de elevi în tot soiul de schimburi interculturale cu francezii: „Din proiecte, copiii şi dascălii pot învăţa la alt nivel. Încercând să facă proiecte, elevii se simt motivaţi, îşi schimbă abordarea.Vizitează de câteva ori pe an Franţa, iar majoritatea proiectelor se derulează în parteneriat cu Besancon-ul, un oraş de 120 de mii de locuitori, înfrăţit de ani buni cu Bistriţa. Spune că a ajuns să se simtă pe jumătate cetăţean al Besancon-ului, de care o leagă foarte multe proiecte: „Francezii din Besancon ne-au învăţat implicarea în viaţa oraşului, de la ei, eu şi copiii am învăţat ce înseamnă cetăţenia activă şi cât de importantă este", explică profesoara.

Învăţământul la răscruce

Aproape întreaga viaţă a profesoarei se concentrează în jurul şcolii, iar munca cu elevii îi dă energie: „legătura cu copiii este foarte importantăpentru mine. Privirea lor, contactul cu ei îmi dau puterea şi forţa să merg mai departe", mărturiseşte Cristina. Despre învăţământul românesc spune că simte că e la o răscruce şi că este convinsă că schimbarea atât de aşteptată se va produce. Dar că dascălii trebuie să renunţe la inerţie şi să se implice nu doar formal în activităţi de perfecţionare continuă.

Profil

Ce-i place: oamenii deschişi, dispuşi tot timpul să înveţe ceva, receptive la nou. Dacă vrei să progresezi trebuie să-ţi pui întrebări, să vrei să ştii mai mult", este crezul ei de viaţă

Ce nu-i place: destestă minciuna şi ipocrizia, oamenii care vorbesc pe la spate, cei care te invidiază din pricina frustrărilor personale

Întrebare şi răspuns

Ce părere ai despre generaţia de elevi aflată acum în şcoală. Este diferită de generaţiile trecute?

Epoca PC-urilor i-a marcat, pare că le-a invadat sensibilitatea creativă,  aşa că şcoala trebuie să compenseze aceste aspect. Aici rolul activităţilor extraşcolare şi a proiectelor este foarte important. Este adevărat că şcoala are foarte multe de dus în spate, trebuie să compenseze şi lipsa de timp a părinţilor şi multe altele .

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!