Portret: Virginia Linul a făcut carieră din confecţionarea costumelor populare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virginia Linul

Creatoarea de costume a înţeles că meştesugul popular poate fi ridicat la nivel de artă şi a exploatat acest lucru. Când toată lumea fugea de tradiţii, de ideea de a fi ţăran, de a purta costum popular, ie sau traistă Virginia Linul a început o campanie de revigorare a meşteşugului şi de promovare a acestuia în toate colţurile lumii

Virginia Linul coase de când se ştie. Acasa la ea în satul Salva mama ei a cusut costume populare dintotdeauna, iar Virginia a învăţat la o vârstă destul de fragedă cum se cos mărgele pe pânză şi cât de migăloasă este această muncă. „Am crescut cu meseria în casă. Mama mea făcea pieptare, pânzături, cămăşi, trăistuţe, tot ce ţinea de portul popular. La noi în casă era sursa de venit. Cred că pe la vârsta de cinci ani am început să pricep ce făcea mama şi cred că tot în vremea aceea am cusut prima floricică din mărgele pe o bucată de catifea" îşi aminteşte Virginia. Mai târziu, încet încet Virginia a învăţat meşteşugul ajungând să coase chiar ea un întreg costum popular. „Astăzi pot să spun că ştiu foarte mult despre confecţionarea costumelor populare şi vreau să împărtăşesc asta tuturor românilor dar şi străinilor", mai spune  meşterul popular.

Luptă pentru revigorarea meşteşugului

După 1990 când meşteşugurile au început să moară, când tinerii începeau să fugă de la sate înspre oraş, să fugă de tradiţii  tocmai pentru că nu conştientizau că au de dus mai departe o moştenire importantă, Virginia a avut şi ea un moment de cumpănă. S-a îndepărtat de costumul popular şi de meşteşugul pe care îl învăţase în casă. Totuşi, şase ani mai târziu a conştientizat cât de important este pentru ea dar mai ales pentru arta populară ca povestea să fie dusă mai departe. Aşa s-a apucat din nou de confecţionat costume populare, trăistuţe, pălării cu pană de păun, punând bazele unei mici afaceri dar mai ales începând să spună povestea mărgelelor cusute pe cămăşile şi pânzăturile înflorate. A început o luptă pentru revigorarea meşteşugului pe care l-a învăţat de la mama sa.

Reprezintă România la târguri internaţionale

În 1999 a mers pentru prima dată peste hotare unde a prezentat costumele populare la „Smithsonian Folklife Festival". „După ce am ieşit din ţară mi-am dat seama că acest meşteşug este ridicat la nivel de artă şi am înţeles că este o valoare pentru ţară şi trebuie ca şi noi aici la noi acasă să îl pricepem aşa", mai spune Virginia.  În următorii ani a participat la tot mai multe  la târguri de turism, expoziţii şi summit-uri, unde i-a încântat pe străini cu demonstraţii de cusut mărgele, tocmai pentru a le arăta că obiectele pe care le confecţionează sunt făcute în totalitate manual. A promovat România cu mândrie. A făcut-o şi o face din dragoste pentru tot ceea ce înseamnă folclor şi port popular românesc. Virginia colaborează cu toate ansamblurile populare din ţară pentru care confecţionează costume, nu se limitează la confecţionarea de costume de pe Valea Someşului şi Sălăuţei, ci confecţionează costume dint toate zonele ţării. Face şi obiecte stilizate, cum ar fiâ iile, trăistuţele şi şiragurile de mărgele, care le sunt mult mai accesibile tinerilor pe care Virginia încearcă să îi înveţe să iubească portul popular.

Ce-i place:  Virginia iubeşte muzica, îi plac toate genurile de muzică dar muzica populară îi este mai aproape de suflet. Îi place să arate lumii ce lucruri minunate se găsesc în România şi ce tradiţii extraordinare are ţara. Dar cel mai mult îi place când vede costumele confecţionate de ea îmbrăcate de tineri.

Ce nu-i place: O deranjează invidia şi prostia şi nu suportă oamenii răutăcioşi „Îmi place ca în jurul meu să fie bucurie  şi mult bine, ori răutatea unor oameni mă întristează", mai spune Virginia.

Ce planuri de viitor aveţi?

Vreau să fac doctoratul în etnografie. Ştiu atât de multe despre costumul popular şi trebuie să transmit asta. Vreau ca tot mai mulţi oameni să iubească tradiţiile aceste ţări.

Cui lasaţi moştenire ceea ce aţi învăţat de la mama dumneavoastră?

Fiicei mele, care deja ştie şi ea să lucreze şi îi place foarte mult. A înţeles că dacă face cadou o brăţară confecţionată de ea e mult mai frumos şi mai valoros decât ceva cumpărat.

Profil:

Născută: 11 septembrie 1970

Studii: Facultatea de Comunicare şi Relaţii cu Publicul

Familie: O fiică

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”