Peste 65 de gospodării inundate în două zile în Bistriţa Năsăud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploaia a măturat duminică o pensiune din Valea Mare FOTO: ISU Bistriţa

Ploaia a făcut prăpăd weekendul acesta în judeţul Bistriţa-Năsăud. Peste 65 de gospodării din două comune din judeţ, dar şi din municipiu au fost inundate în doar două zile. Pagubele cele mai mari le-a produs ploaia în localitatea Sântioana din comuna Mărişelu, unde au fost afectate 57 de gospodării.

Ploaia torenţială de sâmbătă a făcut ravagii în localitatea Sântioana din comuna Mărişelu. 57 de gospodării şi un magazin universal au fost afectate, 35 de beciuri şi 50 de fântâni au fost inundate.Tot sâmbată în Bistriţa 4 curţi au fost inundate, iar 2 copaci au fost doborâţi de vremea rea.

Duminică ploaia a produs pagube şi în localitatea Valea Mare din comuna Şanţ. 5 gospodării au fost afectate şi 6 poduri şi podeţe comatate.

„Într-una din locuinţe se aflau două persoane în vârstă, octogenare, care au reuşit să se autoevacueze, fiind imediat preluate de echipajul de prim ajutor SMURD pentru monitorizare şi asistenţă medicală, neimpunându-se transportul acestora la spital”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Marius Rus.

Potrivit acestuia, la unul dintre pensiunile afectate de inundaţii se desfăşura o tabără religioasă internaţională, la care luau parte 25 de persoane, 15 adulţi şi 10 copii, de naţionalitate română şi un cetăţean din Guatemala. 

Hidrologii au emis şi o atenţionare de fenomene imediate pentru râurile Iza, Vişeu şi Someşul Mare, din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.



Vă mai recomandăm:

Peste 100 de  gospodării din Rodna au fost inundate în urma unei ploi torenţiale

Copil de 3 ani şi jumătate din Posmuş, luat de viitură. Micuţul a murit

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani