Patru persoane rănite după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de o camionetă, pe DN17C

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane au fost rănite, marţi, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit, pe drumul naţional (DN) 17C, în judeţul Bistriţa-Năsăud, de o camionetă condusă de un bărbat care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a intrat pe contrasens.

Accidentul s-a petrecut marţi, pe DN17C, în zona localităţii Dumitra din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Bistriţa-Năsăud, un şofer care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum a intrat cu maşina pe contrasens şi a lovit un autoturism în care se aflau patru persoane.

”Un bărbat de 26 de ani din Bistriţa, în timp ce conducea o camionetă pe DN17C, pe Dealul Dumitrei, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a intrat pe contrasens, colizionând frontal un autoturism care circula regulamentar din sens opus, condus de o tânără de 20 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb.

Toate cele patru persoane aflate în autoturism au fost rănite, fiind transportate la spital, potrivit sursei citate.

Traficul în zona în care s-a produs accidentul a fost blocat câteva zeci de minute, la ora transmiterii acestei ştiri desfăşurându-se normal.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani