Până de Crăciun toate localurile din Bistriţa vor fi verificate la sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit Instituţiei Prefectului, în perioada următoare, vor fi identificate toate localurile şi cluburile din Bistriţa şi vor fi luate la puricat. Vor fi verificate autorizaţiile pe care le au localurile, dar şi cât sunt de pregătite în caz de incendiu. Nu mai puţin de 5 instituţii vor fi implicate în controalele care se vor desfăşura până de Crăciun.

Speriaţi de faptul că o tragedie precum cea din Bucureşti s-ar putea întâmpla şi în Bistriţa, atât prefectul Ioan Ţintean, cât şi primarul Ovidiu Creţu, anunţă controale la cluburile şi localurile de pe raza municipiului Bistriţa. Acestea ar urma să înceapă chiar mâine şi ar urma să se întindă până în data de 15 decembrie.

În această acţiune vor fi implicate Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Locală, ISU Bistriţa, IPJ şi Jandarmeria. Vor fi luate la puricat autorizaţiile de funcţionare ale localurilor, vor fi verificate documentele care au stat la baza autorizării lor şi se va evalua pregătirea localurilor în caz de incendiu sau alte incidente de acest fel.

„Crearea culturii de securitate se materializează prin derularea unor suite de activităţi preventive, cum ar fi verificarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la instituţii/autorităţi şi operatori economici care funcţionează la nivel naţional, instruiri şi exerciţii prin intermediul cărora se fundamentează regulile şi modul de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă”, precizează prefectul Ioan Ţintean.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie