OPC Bistriţa se apără în scandalul cărnii alterate: „Niciun angajat nu face obiectul vreunei cercetări penale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mai bine de două săptămâni de când procurorii DIICOT au făcut cunoscut faptul ca în scandalul cărnii alterate a fost implicat şi un angajat al OPC Bistriţa-Năsăud, instituţia vine cu un comunicat de presă, în care precizează faptul că nimeni nu face obiectul vreunei cercetări penale.

„Dorim să subliniem faptul că niciun comisar de execuţie din Regiunea NV nu face obiectul vreunei cercetări penale, nu este citat în vreun dosar penal, nu face obiectul niciunei cercetări administrative sau a unei alte proceduri din care să reiasă săvârşirea unor fapte de natură să atragă aplicarea sancţiunilor de orice fel”, precizează instituţia într-un comunicat de presă.

Aceasta mai spune că în activitatea desfăşurată, toţi comisarii au dat dovadă de integritate şi profesionalism.

„În ceea ce priveşte activitatea condusă de comisarul şef adjunct la nivelul CJPC Bistriţa-Năsăud (n.r. Rodica Romoţi), aceasta a fost evaluată ca fiind una foarte bună, cu rezultate notabile începând de la acţiunile de informare-consiliere ale consumatorilor, până la aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare în cazurile în care s-a impus şi inclusiv comunicarea către consumatori, prin apariţii media”, completează Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiune Nord-Vest.

Conform Evenimentul Zilei, inspectorul OPC Cluj Cristian-Vasile Nicula a primit produse de carmangerie pentru a interveni pe lângă inspectorul bistriţean Rodica Romoţi, din Bistriţa-Năsăud, care descoperise nereguli într-un magazin al firmei.

În referatul DIICOT apare şi un schimb de SMS-uri între inspectorul clujean şi reprezentantul lanţului de magazine Michelangelo. Astfel, în data de 8 ianuarie, Curticiu i-a trimis lui Nicula un SMS: „Îţi zice ceva Romoţi Rodica din bn de la voi?”. A doua zi, Nicula îl întreabă pe Curticiu: „S-o dus fata ta acolo?” după care îi solicită 10 kilograme de carne: „...să-mi trimiţi un mesaj cu numărul fetei tale, că mă opresc la ea, că vreau să cumpăr 10 kg de carne de porc”.

A doua zi, Nora Păcurariu, trimisă în Năsăud să rezolve problema, îl sună pe Nicula căruia îi spune: „m-am dus la ea (n.r. Rodica Romoţi) în birou... şi o venit şi mi-o adus să semnez că mi-o tăiat peste aia amendă, ştii, înştiinţarea de plată”. În urma intervenţiei inspectorului de la Cluj, Rodica Romoţi a dat doar un avertistment firmei Michelangelor.



Vă mai recomandăm:

„Reţeaua cărnii 2”. 20 de tone de carne, confiscate până acum. Controalele au scos la iveală produse din carne expirate şi din iulie anul trecut

SRI: „Reţeaua cărnii“, o problemă de securitate naţională

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală