Oltean despre Antonescu: E rupt de realitate, dorinţa de a ajunge preşedinte i-a luat minţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Oltean

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că liderul PNL, Crin Antonescu, este „rupt de realitate" şi că dorinţa de a ajunge preşedinte al României „i-a luat minţile".

„Am văzut şi am luat act de atitudinea extrem de respingătoare a domnului Crin Antonescu faţă de solicitarea preşedintelui României ca opoziţia să îşi reia locul în Parlamentul României, acolo unde este adevăratul ei loc. Am rămas stupefiat că un om care se doreşte a fi viitorul preşedinte al României poate să respingă cu atât de multă îndârjire şi răutate orice invitaţie la dialog între putere şi opoziţie, între instituţiile statului şi că neagă rolul democratic a două instituţii fundamentale, Parlamentul şi Preşedinţia", a spus Oltean, citat de Mediafax.

Ioan Oltean a citat apoi din afirmaţiile lui Crin Antonescu, care ar fi spus: „Să îi roage pe ai lui pentru că noi suntem mai convinşi pe zi ce trece că nu există altă formulă pentru situaţia politică din România, ori noi, ori ei". „După un consacrat principiu comunist, cine nu e cu noi, e împotriva noastră. Cam aşa s-ar putea traduce aceste afirmaţii ale lui Crin Antonescu pe înţelesul tuturor, adică cine nu e cu el şi cu USL e împotriva lor. E un atac virulent la adresa democraţiei. După 22 de ani de reformă, de evoluţie politică românească pozitivă, nu am putut să cred că un om politic de anvergura lui Crin Antonescu, un potenţial candidat la funcţia de preşedinte, un om ce se crede preşedinte al României, poate să folosească o asemenea expresie. Cred, cu certitudine, că este rupt de realitate, că dorinţa de a ajunge într-o funcţie atât de înaltă ca cea de preşedinte al României i-a luat minţile şi că refuză să creadă că democraţia presupune dialog, respect faţă de putere, faţă de opoziţie şi faţă de instituţiile fundamentale ale statului", a spus Oltean, comentând afirmaţiile lui Antonescu.

În opinia lui Oltean, un asemenea mod de a privi lucrurile este „păgubos şi dăunător" pentru societatea românească şi pentru democraţia românească. „PDL respinge ferm un asemenea mod de a vedea lucrurile, de a trata democraţia şi crede cu fermitate că doar dialogul politic este singura modalitate prin care se pot depăşi neajunsurile în care astăzi a ajuns relaţia între putere şi opoziţie. Cred că opoziţia trebuie să renunţe la acest protest parlamentar denumit grevă, să se aşeze din nou pe băncile Parlamentului, ca liderii politici ai opoziţiei şi ai puterii să se aşeze la masa dialogului pentru a identifica acele căi pentru ca dialogul să primeze şi România să facă dovada că este un stat democratic, iar opoziţia că este în stare să se menţină în Parlament şi într-un dialog constituţional cu puterea", a declarat el.

Ioan Oltean a afirmat că orice fel de altă formulă care vizează continuarea grevei parlamentare sau încercarea opoziţiei de a „şantaja" puterea sau condiţionarea prezenţei în Parlament de anumite decizii ale puterii sunt nedemocratice şi PDL le respinge.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri, că rugămintea adresată de către preşedintele Traian Băsescu opoziţiei de a reveni la lucrările Parlamentului reprezintă o „ipocrizie jenantă şi penibilă", el arătând că cu „de-astea" i-a păcălit şeful statului pe români de două ori.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare