O clinică privată şi un centru de dializă din Bistriţa funcţionează cu unităţi de transfuzii sanguine neautorizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două unităţi private din Bistriţa-Năsăud funcţionează cu unităţi de trasfuzii sanguine neautorizate FOTO: Alexandru Tarlev

Potrivit datelor oferite de Ministerul Sănătăţii, în Bistriţa-Năsăud, o clinică privată şi un centru de transfuzii funcţionează cu unităţi de transfuzii sanguine neautorizate. Dacă nu se vor autoriza până în 1 noiembrie, cele două riscă să nu mai primească sânge.

Ministerul Sănătăţii a făcut miercuri publică lista unităţilor sanitare care nu au unităţi de transfuzii sanguine autorizate de către DSP. La nivel naţional, sunt 108 unităţi publice şi alte 34 private care nu au fost autorizate de către DSP pentru astfel de activităţi. 

Două dintre unităţile private care nu au această autorizaţie sunt din Bistriţa. Este vorba despre Clinica Sanovil şi centrul de dializă Diaverum România. Dacă despre centrul de dializă Diaverum România nu se ştie dacă a primit sânge anul acesta, potrivit aceloraşi date oferite de Ministerul Sănătăţii, Clinica Sanovil a beneficiat de produse sanguine în 2016.

Până în data de 12 august, toate unităţile neautorizate vor fi verificate de DSP. Acestea vor fi nevoite să redirecţioneze pacienţii care necesită intervenţii chirurgicale şi nu reprezintă urgenţe spre alte unităţi sanitare, până la autorizare. 

„Termenul nenegociabil edte data de 1 noiembrie. Dacă vor exista unităţi de transfuzii care nu îndeplinesc planul de conformare, atunci ministerul va cere Institutului Naţional de Hematologie să nu mai livreze sânge şi produse sanguine acestor unităţi. Atunci vor fi luate în considerare şi alte posibile măsuri. În acelaşi timp, ministerul lucrează deja la un plan naţional de reducere a riscurilor ataşate transfuziilor. Documentul este în curs de finalizare şi va fi publicat în cel ai scurt timp”, precizează Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă. 

Vă mai recomandăm:

Trei spitale din Bistriţa-Năsăud au folosit produse Hexi Pharma. Probele recoltate ar fi conforme

Materiale revoluţionare care se autodezinfectează, testate la spitalul din Bistriţa: omoară orice bacterie timp de 10 ani

Cum sunt expuşi bolnavii cronici din Bistriţa-Năsăud la TBC chiar de cadrele medicale. Un dulap şi o scară „mimează“ uşa ermetică

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”