Localnicii dintr-un sat bistriţean cred că au fost atinşi de Dumnezeu: o cruce i s-a arătat unui bărbat într-un butuc, chiar de ziua lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Măluţan a dat peste cele două cruci chiar de ziua sa, când spărgea lemne pentru foc FOTO: Bianca Sara

Sătenii din localitatea Tărpiu sunt convinşi că comunitatea lor a fost atinsă de Dumnezeu. Asta după ce un credincios din localitate a descoperit o cruce într-un butuc pe care voia să-l spargă pentru a face lemne de foc. Descoperirea despre care localnicii spun că este o adevărată minune, a fost făcută chiar marţi, într-o zi de 13, chiar când săteanul care a găsit-o a împlinit 73 de ani.

Marţi, într-o zi de 13, care, potrivit superstiţiilor ar fi trebuit să fie presărată cu trei ceasuri rele, într-un sat din Bistriţa-Năsăud un sătean făcea o descoperire ce i-a transformat casa într-un loc de pelerinaj.

Chiar de ziua sa de naştere, Ioan Măluţan, care marţi a împlinit 73 de ani, a descoperit două cruci într-un butuc pe care a vrut să-l taie pentru a-l transforma în lemne de foc.

Un vecin îl ajuta să crape lemnele, iar un butuc de stejar s-a despicat în două de la prima loviură. Nu mică le-a fost mirarea celor prezenţi când au văzut pe mijlocul celor două bucăţi de stejar o cruce de 15 centimentri. Aceasta este practic o adâncitură de 5-10 centimetri în celor două bucăţi de lemn.

„Chiar de ziua mea, în ziua în care am făcut 73 de ani a apărut minunea. Ne-am înfiorat puţin şi ne-am tot gândit cum ar fi putut să apară acolo. Sută la sută e un semn de la Dumnezeu. Nu e intervenţia omului, nu are cum”, precizează Ioan Măluţan.

Primul lucru pe care l-a făcut Ioan Măluţan a fost să-l cheme pe preotul din sat pentru a vedea „minunea”. Preotul din sat şi cu ceilalţi localnici au studiat bucăţile de lemn în încercarea de a găsi o explicaţie pentru apariţia crucii din interiorul bucăţilor de lemn.

Deşi pe exterior se vede o urmă de cruce cicatrizată, Ioan Măluţan, care a lucrat ani buni la pădure şi cunoaşte destul de bine copacii, spune că nu are cum să fie intervenţie umană.

„Şi dacă era făcut un semn cu drujba pe exterior acum 10-15 ani, iar în afară se cicatriza, nu avea cum să reziste copacul atâta vreme, ori se prăbuşea, ori se usca şi murea”, ne explică Ioan Măluţan.

Ioan Măluţan, „recompensat” pentru credinţa sa?

Preotul din sat, Gheorghe Rus, crede că Ioan Moluţan a fost practic recompensat pentru credinţa sa în Dumnezeu.

„Sunt şi acum cuprins de emoţie. Am fost acolo am privit-o am examinat-o şi pot să vă spun că din punctul meu de vedere este o minune de la Dumnezeu. Un semn pe care Bunul Dumnezeu ni-l trimite şi pentru el (n.r. Ioan Moluţan proprietarul lemnelor) pentru că este un om deosebit. Am rămas foarte impresionat, foarte uimit de ceea ce eu spun că este o minune a lui Dumnezeu, un dar pe care Dumnezeu l-a făcut dumnealui”, explică preotul Gheorghe Rus.

Ioan Măluţan cântă de 25 de ani în biserica din Tărpiu, iar de câţiva ani epitrop. Casa bărbatului s-a transformat încet într-un loc de pelerinaj, consătenii vizitându-l pentru a vedea minunea şi a căuta o explicaţie plauzibilă pentru apariţia crucii.



Începând de duminică, cele două bucăţi de lemn vor putea fi găsite în biserica din sat, pentru ca toţi credincioşii să le poată vedea şi atinge.

Vă mai recomandăm:

Minunile preoţilor cu har care au impresionat România. Cine au fost duhovnicii care au vindecat în mod  miraculos şi care a fost rolul divinităţii

Minune a religiei explicată de medicină: boala lacrimilor de sânge

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”