Liviu Dragnea: Ordonanţa de urgenţă care le permite aleşilor locali să schimbe partidul fără să-şi piardă mandatul, gata până la finalul acestei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că ordonanţa de urgenţă care le permite aleşilor locali să schimbe partidul fără să-şi piardă mandatul va fi gata până la finalul lunii august. El a precizat că a fost determinat să propună această ordonanţă de urgenţă de numeroasele blocaje din consiliile locale şi judeţene din ţară.

„Scena politică a fost zdruncinată profund, s-a desfiinţat USL, au apărut partide noi, a apărut o alianţă, iar în administraţia locală, de câteva luni de zile, destui aleşi locali au ieşit chiar în conferinţă de presă lângă lideri de la alte partide, spunând că susţin acel partid. Au apărut foarte multe blocaje în ceea ce priveşte adoptarea hotărârilor de consiliu local şi judeţean”, a explicat sâmbătă la Bistriţa, vicepremierul Liviu Dragnea.

Acesta a mai spus că ordonanţa de urgenţă urmează să ajungă şi pe masa prim-ministrului Victor Ponta şi că estimează că va fi gata până la finalul acestei luni. Practic, ordonanţa de urgenţă le permite aleşilor locali să schimbe partidul şi să nu îşi piardă mandatul. Aceştia ar avea la dispoziţie două săptămâni să aleagă tabăra în care doresc să-şi continue mandatul.

„De ce să nu ţinem cont de această realitate şi să limpezim scena politică? Să le dăm posibilitatea primarilor să aleagă unde vor să rămână. Eu cred că este nefiresc să continuăm cu această situaţie şi să nu luăm o măsură care să pună lucrurile în ordine. 90% din primarii care se gândesc să plece sunt deja trecuţi în alte partide, iar cetăţenii au început să simtă asta. Este o forfotă foarte mare în rândul primarilor şi nu este vina lor, iar noi trebuie să le dăm această posibilitate (n.r. să treacă la alt partid), a completat Dragnea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele