Legenda Muntelui Capul Beneş din Bistriţa-Năsăud: un pescar l-a cumpărat după ce şi-a vândut sufletul diavolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Munţii Rodnei abundă de peisaje de poveste, dar şi de legende la fel de interesante FOTO: Claudiu Iuşan

Muntele Capul Beneş, adesea luat la pas de amatorii de drumeţii care ajung în Munţii Rodnei, este asociat de oamenii locului cu o legendă ce-l are drept protagonist pe un pescar care şi-ar fi vândut sufletul diavolului pentru câţiva saci cu bani.

Muntele metalifer Capul Beneş, situat în Munţii Rodnei, are 1.587 de metri şi este adesea luat la pas de către amatorii de drumeţii care vor să admire peisajele de poveste din Bistriţa-Năsăud. Oamenii locului nu asociază însă acest munte cu drumeţiile, ci cu o legendă care încă mai circulă prin zonă şi care nu de puţine ori este folosită pe post de pildă. Localnicii sunt convinşi că muntele şi-a luat numele de la un pescar care l-a cumpărat, după ce primise de la diavol în schimbul sufletului său mai mulţi saci cu bani.

Legenda acestui munte a fost aşternută pe hârtie şi de către profesorul Iulian Marţian. Potrivit acestuia, la poalele Munţilor Rodnei trăia un pescar, alături de soţia şi fiul său.

Familia era foarte săracă, bazându-se în special pe ce reuşea să prindă Beneş. Într-o seară, Beneş se îndrepta abătut spre casa sărăcăcioasă, întristat de faptul că nu reuşise să prindă niciun peşte pe care să-l pună pe masa familiei sale.

În faţă îi apare o „pocitură de om cu o şapcă roşie pe cap şi cu copite de cal în loc de picioare, ţinând în gură o pipă cu ţeavă lungă”. Era chiar diavolul. Acesta îi propune bărbatului un târg, menit să îl scape de toate problemele cu care se confrunta.

Diavolul îi spune că îl poate face cel mai bogat om din ţinut, în schimbul sufletului său. Pescarul îi cere diavolului răgaz o zi, pentru a se sfătui cu familia. Dacă soţia sa acceptă imediat propunerea diavolului, fiul său îşi părăseşte familia la auzul propunerii, pe care nu vrea să o accepte nici în ruptul capului. În schimbul sufletului lor, cei doi cer şapte saci plini cu bani de argint şi o viaţă liniştită preţ de 300 de ani. La miezul nopţii, necuratul se ţine de promisiune şi le aduce celor doi banii.

Cei doi îşi cumpără haine noi şi bucate alese, dar şi unul dintre munţii din apropiere, căruia îi dau numele „Beneş”. Deasupra construiesc un castel din marmură. După trecerea celor 300 de ani de „viaţă liniştită”, castelul se prăbuşeşte, iar cei doi dispar.

Legenda spune că la un timp după dispariţia celor doi, un păstor găseşte o intrare în munte, iar în interior dă de cei doi, care munceau din greu cu ciocanele la pietre. Singura dovadă a existenţei celor doi ar fi tocmai muntele pe care l-au cumpărat şi care le-ar purta numele şi acum.

Pentru că nu l-a renegat pe Dumnezeu, feciorul lui Beneş a fost răsplătit cu „fericire pe pământ şi după moarte cu viaţă de veci în rai”.

Vă mai recomandăm:

Povestea fascinantă a calfelor călătoare, meşteşugarii care se rup de familie şi prieteni trei ani şi poartă „uniformă” desprinsă din Evul Mediu

Povestea uluitoare a lui Maftei Pop, românul care deţine recordul de longevitate: a trăit un secol şi jumătate


 

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”