La Bistriţa se aşteaptă bani de la Guvern pentru majorările salariale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud spune că nu are bani pentru a acopri majorarea salarială de 8% pentru angajaţi şi că aşteaptă fonduri de la Guvern, o situaţie similară fiind şi la Primăria municipiului reşedinţă, unde vor fi luaţi bani de la investiţii pentru a putea plăti majorările.

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu (PSD), a declarat, miercuri, că singurul capitol de la care poate lua bani pentru plata diferenţelor salariale pentru cei 778 de salariaţi şi 175 de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap este cel de investiţii.

"Suntem obligaţi să asigurăm funcţionarea instituţiei, drepturile salariale, serviciile şi apoi să facem investiţii. Nu avem de unde lua bani decât de la acest capitol de investiţii. Au fost unele licitaţii organizate de Direcţia de Servicii Publice pentru reabilitări de drumuri la care s-au făcut economii, vom lua bani de acolo şi vom mai găsi şi alte investiţii de la care să luăm bani. Încă nu avem acoperită toată suma, lucrăm la asta. Pe parcursul anului, vom mai face rectificări bugetare şi vom găsi soluţii treptat", a declarat Ovidiu Creţu, citat de Mediafax.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan (PSD), a declarat că instituţia pe care o conduce nu are bani pentru a acoperi majorările salariale, dar aşteaptă bani de la Guvern.

"Noi avem şedinţa de rectificare de buget în luna august. Până atunci, sperăm să primim bani de la Guvern. Dacă nu, va trebui să găsim soluţii", a spus Moldovan.

Guvernul a decis, în luna mai, creşterea salariilor în sectorul bugetar cu 8% de la 1 iunie şi cu încă 7,4% de la 1 decembrie, a doua majorare urmând să fie operată însă doar dacă situaţia bugetară o va permite.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare