Ioan Oltean, cel mai longeviv baron local, acuzat de fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Oltean a condus cu o mână de fier fosta organizaţie a democrat-liberalilor bistriţeni FOTO: Bianca Sara

Deputatul Ioan Oltean, cel mai longeviv baron din Bistriţa-Năsăud şi chiar din ţară, este deja vizat în trei dosare penale, ultimul aducându-i şi demisia din toate funcţiile deţinute în partid. Acesta este cercetat sub control judiciar pentru fapte de corupţie

Ioan Oltean este unul dintre cei mai longevivi parlamentari, fiind deputat încă din anul 1990, dar şi unul dintre cei mai vechi lideri de organizaţii locale. 

Acesta a fost şi vicepreşedinte şi secretar general al fostului PDL, dar şi ministru al Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului în anii `90. Culmea, Ioan Oltean a fost preţ de 12 ani dascăl şi abia apoi şi-a îndreptat atenţia asupra politicii. 

Liberalul nu a fost ferit de probleme cu legea, primul dosar care i-a dat bătăi de cap deputatului de Bistriţa-Năsăud fiind cel în care este cercetat şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Liviu Rusu şi fostul secretar de stat Ioan Andreica. Astfel, în 2013, Ioan Oltean este acuzat de trafic de influenţă şi favorizarea infractorului, procurorii susţinând că deputatul i-ar fi avertizat pe Liviu Rusu şi Ioan Andreica despre percheziţiile ce urmau să fie făcute de către DNA. 

În toamna anului 2015, apare un nou dosar în care Ioan Oltean este pus sub învinuire pentru fapte de corupţie. Anchetatorii susţineau că aveau suspiciuni că Ioan Oltean ar fi făcut trafic de influenţă în legătură cu numirea unei persoane într-o funcţie publică. 

Niciunul dintre aceste două dosare nu se concretizează prin trimiterea în judecată. Lovitura de graţie din partea DNA a venit abia în luna noiembrie a anului 2015, când procurorii anunţă că Ioan Oltean este cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu şi trafic de influenţă. 

Procurorii spun că deputatul, care avea legături atât cu şefa ANRP bistriţeanca Crinuţa Dumitrean, cât şi cu omul de afaceri Mihai Rotaru, şi-ar fi executat influenţa asupra şefei ANRP pentru a urgenta şi aproba despăgubiri în favoarea omului de afaceri, care, în schimb i-ar fi dat lui Ioan Oltean mită 600.000 de euro, în incinta unei parohii. 

Colegii din Parlament i-au ridicat deputatului imunitatea, acesta fiind cercetat în prezent sub control judiciar. Deputatul a renunţat la toate funcţiile deţinute în PNL.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele