Ioan Dejan este gardianul îndrăgostit de muzica populară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Dejan

Bistriţeanul îmbină cu succes pasiunea pentru folclor cu munca de agent de pază. Este solist vocal la ansamblul bistriţean „Codrişorul".

A crescut cu melodiile Corneliei Ardelean, cu care a şi colaborat ulterior, dar îi sunt apropiaţi de suflet şi Petre Petruse şi Nicolae Sabău. Pe vremuri, obişnuia să asculte muzică populară pe pick-up-ul părinţilor săi. „De mic mi-a plăcut folclorul. Cânt de la vârsta de şase ani", spune Dejan.

Copil fiind, fredona mereu versurile cântecelor populare, iar bunicii îi spuneau că va ajunge un mare artist când va creşte. „Cântam peste tot, chiar şi atunci când mă căţăram prin copaci", povesteşte interpretul. Era îndrăgit şi de colegii de clasă. „Fetele se certau, ţin minte, între ele, pentru că toate voiau să stea cu mine în bancă", precizează cântăreţul.

A cântat în Ansamblul Casei Armatei

După ce a împlinit 18 ani, s-a înscris la cursuri de dansuri populare la Ansamblul „Codrişorul" al Casei de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa. Acolo l-a cunoscut pe regretatul coregraf Emil Danciu. De la el a învăţat primii paşi în dans.

Tot de acele vremuri se leagă una dintre cele mai frumoase amintiri. „Făceam autostopul, ca să mă întorc acasă, când a oprit să mă ia şoferul autobuzului ansamblului Casei Armatei din Bistriţa. Atunci am cunoscut-o pe interpreta de muzică populară Cornelia Ardelean, ale cărei piese le fredonam în copilărie", îşi aminteşte Ioan Dejan. Şi-a petrecut zece ani din viaţă cântând în acest ansamblu. „Îi datorez multe Corneliei Ardelean. Anii petrecuţi la Casa Armatei au însemnat o experienţă frumoasă", mărturiseşte artistul.

Om împlinit, la 40 de ani

Interpretul a lansat deja pe piaţă un album de muzică populară. Se numeşte „Din inima Ardealului" şi conţine piese vesele, de petrecere, de joc. „E foarte greu în ziua de azi să-ţi promovezi un album. Invidia printre cântăreţii de muzică populară e mare", este de părere cântăreţul. Va împlini săptămâna aceasta 40 de ani. Ioan Dejan mărturiseşte că se simte împlinit atât profesional, cât şi pe plan personal. Unul dintre cei doi fii ai săi cântă. „Mă bucur că fiul cel mare, de 11 ani, Cristian, îmi calcă pe urme. Dansează la Casa Armatei. Înseamnă mult pentru mine", recunoaşte bistriţeanul.

La evenimentele la care este invitat să cânte, îmbracă straie populare, straie care au de două ori vârsta lui. „Le am din satul părinţilor, din Măgura Ilvei, şi mi-s dragi ca ochii din cap", arată Dejan.

Pasiunea sa pentru cântec şi folclor se îmbină fără probleme cu meseria de agent de pază. Se adapteză uşor oricărei situaţii şi ştie să se bucure de ceea ce îi oferă viaţa.

ÎNTREBARE şi RĂSPUNS

De unde vă „culegeţi" cântecele?

I.D.: Merg prin sate şi stau de vorbă cu bătrânii. Cântecul e parte din viaţa omului, îl însoţeşte în momentele importante ale vieţii. E foarte important ca un artist să reuşească prin cântec să spună ceea ce simte. Am o piesă despre cei plecaţi în străinătate, la muncă. Acel cântec l-am dedicat fratelui meu, care acum nu mai e printre noi şi care a fost şi el plecat peste graniţă.

PROFIL

Născut: 10 iunie 1971, Bistriţa.

Studii: Şcoala Profesională de prelucrarea lemnului Bistriţa.

Familie: Căsătorit, are doi băieţi.

Ce-i place

Familia este pe primul plan. În clipele de răgaz, joacă fotbal cu fiii săi. Îi plac marea şi ieşirile la iarbă verde, în mijlocul naturii, cu familia şi prietenii. Îi plac oamenii care ştiu să se ţină de cuvânt şi pe care se poate baza.  

Ce nu-i place

Detestă când oamenii îl mint în loc să-i spună adevărul, oricât de dureros ar fi. „Nu îmi place, aşa cum nimănui nu-i place, când sunt bârfit. Mai bine să mi se spună în faţă anumite lucruri decât să le aflu din alte părţi", spune Ioan Dejan.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită