Înjunghiat în piept cu un ciob de sticlă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 22 de ani din satul Maieru a fost preluat, în urmă cu puţin timp, de un elicopter SMURD şi transportat la o clinică din Târgu-Mureş, după ce a fost înjunghiat în zona toracelui de patronul unui local din staţiunea Sângeorz-Băi.

Victima a intrat în localul patronat de Ioan S., de 45 de ani, din staţiunea Sângeorz-Băi, şi a agresat o chelneriţă. El a fost scos din local de patron, dar s-a întors şi l-a ameninţat pe acesta din urmă cu un darac, obiect tradiţional din lemn, folosit la pieptănat lâna şi care era atârnat pe un perete.

„În timpul altercaţiei, s-a spart şi o sticlă, iar patronul localului l-a înţepat cu un ciob de sticlă în zona toracelui. Nu ştim exact ce organ i-a fost afectat. Din primele constatări se pare că vorba de un plămân. Tânărul de 22 de ani a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat de urgenţă la o clinică de specialitate din Târgu-Mureş", a declarat, pentru Mediafax, Antonela Gorgan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bistriţa Năsăud.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie