Ideea unei noi pârtii de schi în judeţul Bistriţa-Năsăud nu moare, se transformă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul unei întâlniri cu presa, preşedintele de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan, a vorbit şi despre posibilitatea amenajării unei pârtii de schi în judeţ. Acesta a spus că locaţia se va alege abia după efectuarea unui studiu de oportunitate.


Ideea unei pârtii de schi în Bistriţa-Năsăud a încolţit la un moment dat şi în mintea fostului preşedinte de Consiliu Judeţean Liviu Rusu, care era fixat pe Valea Bârgăului ca locaţie pentru această investiţie.

Aceasta se pare nu a dispărut, ci s-a transformat. Preşedintele de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan, a anunţat astăzi că ia în calcul dezvoltarea pe partea de infrastructură rutieră, apă şi canalizare a Colibiţei şi a Tihuţei. La acestea se adaugă şi o pârtie de schi cu transport pe cablu.

Preşedintele de Consiliu Judeţean a apelat la două companii pentru un studiu de oportunitate, care să îi spună care este cea mai bună variantă. Deciziile ar urma să fie luate împreună cu autorităţile locale din zonă, dar şi cu grupurile de acţiune locală, investiţiile fiind foarte costisitoare.

Dezvoltarea turismului în zona Văii Bâgăului ar aduce, potrivit lui Radu Moldovan, 30.000 de locuri de muncă pentru locuitori.

„De asemenea, dacă vom vedea că avem posibilitatea să obţinem punctajul mai mare, nu am nicio reţinere să discut cu colegul meu din Suceava să facem un proiect integrat în care să legăm şi zona Dornelor de zona Tihuţa-Colibiţa,” a adăugat Radu Moldovan.

În prezent Bistriţa-Năsăud are trei pârtii: două la Tihuţa, iar una pe Valea Blaznei. La Tihuţa funcţionează două pârtii, una pentru începători, iar alta de dificultate medie, de 168 metri şi respectiv 821. Acestea sunt dotate cu telescaun şi teleschi. Pârtia de la Valea Blaznei are 1500 de metri lungime, o dificultate medie şi beneficiază de teleschi.

Dintre acestea este omologată doar pârtia de la Valea Blaznei, care a primit okey-ul în urmă cu doi ani, în timp ce la Tihuţa ar fi omologat doar teleschiul.

Vă mai recomanăm:

Pârtia de schi visată de edilul Ovidiu Creţu, desfiinţată de liberalul Andrei Rusu: avem nevoie de 400 de schiori zilnic

Specific românesc: un spectator de la FOTE a fost muşcat de un câine

 

 


 

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”