Gloria Bistriţa şi-a reluat antrenamentele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gloria Bistriţa la antrenamente

Echipa Gloria Bistriţa s-a reunit joi la stadion pentru reluarea pregătirilor în vederea noului sezon de Liga I, în care are drept obiectiv salvarea de la retrogradare, şi a efectuat primul antrenament, la care au participat 28 de jucători.

La prima şedinţă de pregătire de după vacanţă au fost prezenţi, potrivit Mediafax, următorii jucători:

Portari: Vasile Bota, Vlad Niculescu, Filip Lăzăreanu, Costin Oghinciuc, Alessandro Caparco (italian, ultima oară la FCM Târgu Mureş).

Jucători de câmp: Alexandru Tudose, Ionuţ Peteleu, Ionuţ Costache, Valentin Năstase, Fernando Cafasso, David Reano, Claudiu Traşcă, Paul Anton, Marius Feher, Voicu Nicoară, Florin Fizeşan, Florin Țârcă, Vlăduţ Peica, Florin Pop, Cornel Predescu, Marcio (mijlocaş brazilian), Alin Pădurariu, Daniel Stan, Radu Şomodi, Cristian Silvăşan, Marius Curtuiuş, Donatan (atacant brazilian), Roberto Ayza (atacant brazilian, CS Mioveni).

Au absentat Stelian Isac (învoit), Ciprian Botoşer şi Radu Mărginean (final de contract).

Staful tehnic este acelaşi cu care Gloria a reuşit promovarea: Nicolae Manea - antrenor principal, Sebastian Moga, Sandu Negrean - antrenori secunzi, Ovidiu Ceclan - antrenor de portari, Radu Caizer - medic.

Tehnicianul Nicolae Manea a declarat că jucătorii l-au întrebat la reunire când îşi vor primi banii restanţi. "Ca la orice echipă nou-promovată, obiectivul nostru este menţinerea în prima ligă. Nu e frumos, nu îmi sună bine, dar sper să nu avem probleme din acest punct de vedere şi să avem un parcurs bun. Nu am emoţii la revenirea în Liga I şi nici jucătorii nu trebuie să aibă. După 22 de ani pe prima scenă am fost retrogradaţi pe nedrept, dar am revenit după un an. A fost o muncă grea, primul lucru pe care mi l-au spus jucătorii la reunire a fost: când ne daţi banii? Pentru că au plecat în vacanţă fără niciun ban. Au avut caracter şi sper să le dăm ceva în perioada următoare, pentru că dacă îşi depun memorii nu ştiu ce se întâmplă", a spus Manea.

Nicolae Manea a adăugat că nu a fost plecat nicăieri în vacanţă, ci a stat în Bucureşti, unde a urmărit meciuri şi jucători. "Trebuie să ne întărim, Liga I e cu totul altceva decât Liga a II-a. Ne trebuie doi fundaşi centrali, doi mijlocaşi centrali, doi de bandă, un atacant. Ar fi vreo 7-8, nu o echipă întreagă. Suntem în tratative cu unii jucători şi sperăm să se concretizeze. Am rămas la Gloria pentru că Bistriţa nu mi-e indiferentă, am jucat cinci ani aici şi echipa a promovat cu mine. Dacă plecam, erau multe probleme. Sunt jucători care mi-au zis că dacă plec, pleacă şi ei, dacă rămân, rămân şi ei. Le-am zis atunci: bine, voi sunteţi aliatul meu, haide să promovăm atunci. Dacă nu promovam anul ăsta, nu mai promovam niciodată. Să nu se mai facă tot felul de comparaţii legate de Jean Pădureanu şi Gloria. Jucătorii au intrat, e meritul lor, nu a jucat Pădureanu şi nici Manea, echipa trebuie felicitată", a comentat el.

Componenţii formaţiei ardelene se vor pregăti în următoarea săptămână la stadion şi vor efectua până la începerea campionatului două stagii de pregătire: la Braşov şi în Austria, unde vor susţine o serie de meciuri amicale.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile