Fratele ultramaratonistului Tibi Uşeriu, despre starea de sănătate a sportivului: „Toate veştile care ne vin sunt bune, putea fi mult mai dramatic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tibi Uşeriu a fost scos din cursă de către medici, care au constatat că acesta avea degerături la degetele de la un picior FOTO: 6633 Arctic Ultra Facebook

Într-o intervenţie telefonică la Digi24, Alin, fratele ultramaratonistului Tibi Uşeriu a precizat că veştile care vin dinspre clinica canadiană unde este tratat sunt bune şi că lucrurile puteau fi mult mai dramatice. Tibi Uşeriu a fost scos din cursa de la Cercul Polar, din cauza degerăturilor la degetele de la piciorul stâng.

Tibi Uşeriu a fost singurul român care a luat startul luna aceasta la Yukon Arctic Ultra,  unul dintre cele mai dure ultramaratoane din lume, care se desfăşoară în Canada, aproape de 6633 Arctic Ultra, competiţie pe care sportivul a câştigat-o de trei ori consecutiv.

Cursa presupune parcurgerea a 700 de kilometri prin sălbăticie, la temperaturi care pot să ajungă şi la -50 de grade. Tocmai aceste temperaturi extreme pot duce la serioase probleme de sănătate. În 2018, un italian s-a ales cu picioarele şi palmele amputate, din cauza degerăturilor.

Tibi Uşeriu a reuşit să parcurgă în jur de 90 de kilometri în primele 24 de ore ale curse. La un  control de rutină, medicii au constatat că acesta avea degetele de la piciorul stâng degerate şi au luat hotărârea să îl scoată din cursă şi să îl transporte de urgenţă, cu elicopterul, la spital, unde primeşte tratamentul necesar. 

După câteva zile de pauză, Alin, fratele ultramaratonistului a precizat, într-o intervenţie telefonică la Digi24, că încep să vină veşti bune de la clinica canadiană, care este cea mai bună din lume ce se ocupă de degerături.

„Toate veştile care ne vin sunt bune. A ajuns la cea mai bună clinică, probabil, care se ocupă de degerături din lume. Este un fost spital militar care exact numai cu asta se ocupă şi aşteptăm cele 72 de ore după prima intervenţie să vedem dacă cumva este ceva care nu se recuperează. Dar este bine, putea fi mult mai dramatic pentru că este complicată această poveste cu degerăturile. Nu le simţi, nu le ştii când le ai”, a declarat pentru Digi24, Alin Uşeriu, fratele sportivului.

Potrivit fratelui ultramaratonistului, degerăturile cele mai serioase sunt la piciorul stâng, însă deocamdată nimeni nu vrea să dea o estimare şi să spună că totul va fi bine.

Intervenţia rapidă a organizatorilor şi a medicilor a contat mult. Tibi Uşeriu este în continuare internat în Spitalul General Whitehorse, unde primeşte îngrijiri de specialitate. 

Întrebat dacă Tibi a fost supus vreunei intervenţii chirurgicale, Alin Uşeriu a explicat: „Nu este o intervenţie chirurgicală, este o soluţie pentru dilatarea vaselor, care se introduce în corpul lui de mai multe ori pe zi. Este o procedură care durează 72 de ore.(...) Cel puţin cinci zile va fi ţinut acolo şi, pe urmă, să vedem mai departe. Ieri, când am vorbit ultima dată cu el, era într-o stare bună, foarte optimistă. Şi medicul părea optimist, eu cred că o să fie bine. Cred că am trecut pe lângă o dramă”.

Vă mai recomandăm:

Tibi Uşeriu aleargă într-o nouă cursă nebunească la Cercul Polar. Sportivul a ţinut secretă participarea până în ultimul moment

VIDEO Detaliul statistic incredibil legat de media orară a românului Tibi Uşeriu în maratonul de la Cercul Polar

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar