FOTOREPORTAJ Tradiţiile străvechi din satele bistriţene au luat drumul Internetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Maieru ca altadată FB

Cel puţin trei comune bistriţene au o pagină de facebook. Îmbucurător este faptul că administratorii paginii de facebook, care sunt fie autorităţile locale fie locuitorii, se folosesc de acest spaţiu virtual pentru a face cunoscute tradiţiile locului.


Printre localităţile bistriţene din mediul rural care se fac vizibile şi în mediul virtual se numără Prundu Bârgăului, Maieru, una dintre cele mai mari comune din România sau Mocod.

Dacă administratorii localităţilor Prundu Bârgăului şi Mocod şi-au propus să promoveze tradiţiile indiferent de timpuri, pagina ”Maieru ca altădată” ne surprinde cu o zestre fotografică ce ne lasă fără cuvinte.

Obiceiuri de nuntă, tradiţii locale sau activităţi de zi cu zi au fost imortalizate acum zeci de ani şi sunt redescoperite în 2013, culmea cu ajutorul celor mai moderne mijloace care în mod normal sunt acuzate că omoară elementele satului tradiţional românesc.

Primul care şi-a făcut încet, încet loc în spaţiul virtual a fost satul Mocod din comuna Nimigea. Administratorul paginii de Facebook a început cu un blog, unde intenţiona să facă cunoscută istoria locală, la care să adauge impresii personale, mai ales că provine dintr-o familie profund tradiţională de cojocari, unde tainele meşteşugului s-au transmis din generaţie în generaţie.

Mai întâi am făcut blogul, intenţia era să scriu o mică istorie a satului şi diferite impresii . Lipseau însă documentele, aşa că m-am orientat spre imagini şi aşa a luat naştere profilul de facebook. În plus, facebook este mult mai popular şi tinerii apreciază mai mult acest profil. Mai întâi am pus fotografii din arhiva personală, a bunicilor, apoi de la vecini şi încet, încet de la toţi care s-au oferit, povestea în 2011, la puţin timp de la începerea demersului Silvia Teletin, administratorul paginii de facebook.


Ce a mânat-o pe tânăra din Mocod să se implice în păstrarea tradiţiilor în mediul virtual? Ei bine, tocmai dorinţa de a le reînvia şi de a la transmite celor mai tineri.

Adevărul este că introducerea în lumea virtuală a satului este o încercare disperată de a-i salva tradiţiile. Craii de la Mocod, o sărbătoare specifică şi unică în lume nu se mai ţine...în 2007 a fost ultima, precizează Silvia.



Tradiţia a fost însă revitalizată anul trecut, după ce câţiva ani a fost dată uitării din cauza lipsei de fonduri. „Craii Mocodului” este o tradiţie veche de 300 de ani, care aduna în fiecare an de Paşte lumea, îmbrăcată în straie populare, la biserica din sat. Acolo are loc „pedepsirea” feciorilor din sat care au încălcat normele de convieţuire şi elogierea gospodarilor care ies primii la arat.

Pagina de facebook dedicată Mocodului este privită cu entuziasm de către cei mai tineri care dau şi ei o mână de ajutor cu informaţii şi fotografii.

Când am văzut cât sunt de încântaţi de tradiţiile noastre şi ce minune e pentru ei orice lucru manual şi cu cât respect îi privesc pe meşterii populari...a fost o lecţie pentru mine, declară administratorul paginii de facebook dedicată Mocodului, completează administratorul paginii.  
Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare