FOTO Strada edilului - „europeană”, a vecinilor - uliţă de ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strada Moşilor, pe care locuieşte primarul Ovidiu Creţu a fost a doua stradă reabilitată din zonele rezidenţiale  FOTO: Bianca Sara

Extinderea rapidă a intravilanului l-a determinat pe primarul Ovidiu Creţu să ia în calcul pentru asfaltare şi noile străduţe pietruite care apăreau una câte una la marginea oraşului, pe lângă cele din centrul municipiului care aveau nevoie şi ele de reabilitări. Zis şi făcut, doar că, primele pe listă au fost chiar străzile pe care locuiesc mai marii primăriei, cu edilul în frunte.


Din 2008, până în 2011, municipalitatea a reuşit să asfalteze o singură stradă din zona nouă a oraşului, fiind vorba despre Turnului, unde, întâmplător locuieşte pe atunci şeful Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Bistriţa, Ioan Găzdac.

În 2011 s-a anunţat începerea lucrărilor la alte 11 străzi de la periferia municipiului, fiind vorba despre străzile Moşilor, George Enescu, George Mateiu, Mioriţei, Livezi, Matei Eminescu, precum şi câteva străzi din localităţile componente Viişoara, Unirea sau Sigmir.

Dintre acestea, primele străzi care vedeau asfaltul erau Moşilor şi George Enescu. Prima reabilitată a fost strada Moşilor, după care, un an mai târziu, a urmat şi George Enescu.

Edilul motiva la acea vreme alegerea străzii pe care locuieşte pentru reabilitare prin faptul că acolo există 5 blocuri, fiind singura stradă neasfaltată cu un număr aşa mare de locuinţe.

 A fost asfaltată strada George Enescu, deşi numărul de case din zonă nu depăşeşte 20 şi a fost ignorată strada Compozitorilor, deşi găzduieşte aproximativ 100 de locuinţe. Motivul? Pe strada George Enescu locuieşte arhitectul primăriei, Monica  Pop. 

În toamna anului trecut, un bistriţean chiar a semnalat acest lucru pe site-ul dedicat dialogului cu primarii, răspunsul primarului Ovidiu Creţu fiind:

Insinuările referitoare la faptul că în zonă locuieşte o angajată a primăriei cred că sunt deplasate. Urmând această logică, înseamnă că dacă pe fiecare stradă nemodernizată din Bistriţa ar locui un angajat al primăriei, asta ar presupune să nu mai facem astfel de lucrări.


Sporul asfaltărilor a început să se facă simţit însă abia la sfârşitul anului 2011, începutul anului 2012, primarul încercând în disperare să-şi asigure un nou mandat cu noile „realizări”. Străzile asfaltate, fie şi ele puţine şi alese preferenţial se numără printre realizările  cu care se mândreşte primarul, sugerând acest lucru şi broşura trimisă de edil chiar în plină campania electorală pentru alegerile locale.

Atenţia îndreptată spre zonele rezidenţiale ale oraşului într-o continuă dezvoltare şi extindere l-au făcut însă pe edil să omită străzile care nu au mai văzut asfalt proaspăt de ani de zile şi care arată ca după bombardamente. Singurul care a atras atenţia primarului a fost centrul vechi, care anul precedent şi-a înnoit hainele asfaltice printr-o finanţare europeană.



 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”