FOTO Organele fetiţei care a murit spânzurată accidental cu o pătură au salvat alţi trei copii. Astăzi a fost înmormântată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fata de 12 ani a fost condusă astăzi pe ultimul drum FOTO: Bianca Sara

În urmă cu o săptămână, o fetiţă de 12 ani din Bistriţa s-a asfixiat mecanic cu o pătură, în timp ce se juca cu o vecină. Starea Biancăi s-a deteriorat  rapid, oprindu-i-se vineri activitatea cerebrală. Părinţii şi-au dat acordul ca organele fetei să fie donate. Micuţa, elevă în clasa a V-a, a reuşit să salveze alte trei vieţi înainte să fie condusă la groapă.


Vineri rinichii şi ficatul unei fete de 12 ani din Bistriţa reuşea, potrivit directorului Agenţiei Naţionale de Transplant, Dan Luscalov, să salveze alţi trei copii din Cluj şi respectiv Bucureşti. Două fete de 12 şi respectiv 14 ani din judeţul Cluj au primit rinichii, în timp ce ficatul a ajuns la un copil în Bucureşti, după ce părinţii îndureraţi ai Biancăi şi-au dat acordul să fie prelevate organele puiului lor.

Incidentul stupid care a curmat viaţa Biancăi Cârdan a avut loc în data de 28 septembrie în grădina unei vecine de pe Valea Ghinzii din Bistriţa. Vecina a povestit că ea împreună cu Bianca se jucau „spânzurătoarea”.

Cele două făcuseră un laţ dintr-o pătură pe care au legat-o de un nuc. Pe rând, cu câteva cărămizi şi bolovani sub picioare, fetele îşi prindeau gâtul în laţul format din pătură şi primeau câte o întrebare din matematică. La fiecare răspuns greşit li se lua câte un bolovan sau cărămidă de sub picioare.

Potrivit vecinei, care după incident abia a mai reuşit să lege câteva cuvinte din cauza şocului, jocul periculos, dar cu tentă educativă, nu a fost cel care a băgat-o în mormânt pe Bianca. Aceasta spune că în afara jocului, fără vreun motiv anume, Bianca cu gâtul în laţul format din pătură s-a lăsat în genunchi spânzurându-se.

Partenera de joacă a Biancăi i-a anunţat repede pe părinţii copilei de cele întâmplate, care au eliberat-o tăind pătura şi au sunat imediat la 112. Ajunşi la faţa locului, medicii au găsit-o pe fata de 12 ani în stop cardio-respirator, însă după ce au efectuat manevrele de resuscitare au reuşit să o stabilizeze.

Atât părinţii, cât şi Poliţia nu au dat multe detalii despre jocul periculos al celor două, precizând doar că a fost vorba despre o asfixiere mecanică accidentală.

A ajuns la Spitalul de Urgenţă din Bistriţa într-o stare critică, fiind monitorizată şi ventilată mecanică, iar medicii fiind rezervaţi şi la acea dată în privinţa şanselor sale de supravieţuire. 

La 4 zile de la incident, medicii bistriţeni au decis ca fata să fie transferată la clinica de Chirurgie Infantilă din Cluj-Napoca, unde starea sa a continuat să se deterioreze cu fiecare zi. Cu toate eforturile medicilor clujeni, care au făcut tot posibilul să o salveze pe fată, activitatea cerebrală a copilei a încetat, fiind declarată decedată în data de 3 octombrie.

Îmbrăcată în şcolăriţă, cu pampoane albe în păr, parcă dormind, Bianca Cârdan a fost condusă astăzi pe ultimul drum de către familie, dar şi de către colegii săi de la Şcoala Generală „Avram Iancu”, acolo unde învăţa.

Aceasta era elevă în clasa a V-a, mai avea patru fraţi şi provenea dintr-o familie foarte săracă. Locuiau într-o casă de pe Valea Ghinzii, iar adesea, spun vecinii, părinţii o trimiteau la cerşit. Se pare, fata de doar 12 ani era aspru certată când „îndrăznea” să vina acasă fără bani.

Rinichiul Biancăi a adus zâmbetul pe buze unei adolescente de 14 ani

Conform citynews.ro, Mihaela, fetiţa de 14 ani din Ceanu Mare la care a ajuns unul dintre rinichii Biancăi, se află la al doilea transplant. S-a îmbolnăvit la vârsta de 5 ani şi şi-a petrecut copilăria prin spitale. Mihaela a fost supusă primului transplant renal în 2011, însă boala ei a recidivat.


Cealaltă fată care a primit o şansă la viaţă este din judeţul Sălaj şi are 12 ani. Problemele cu rinichii i-au fost depistate la vârsta de 6 ani, părinţii hotărând ca fata să se mute în Cluj ca să poată să meargă şi la şcoală şi să facă şi şedinţele de dializă.


Mai mulţi copii au fost chemaţi la spital pentru testele de compatibilitate, fiind selectate cele două fete de 12 şi 14 ani şi încă un copil din Bucureşti. Cele două operaţii de transplant de rinichi au fost făcute la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj.

Vă mai recomandăm:

FOTO La 15 ani după ce a fost desfigurat, se poate bucura din nou de viaţă datorită transplantului de faţă

Transplanturile hepatice de la Institutul Fundeni din Bucureşti, printre cele mai numeroase la nivel european

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova