FOTO O ambulanţă care transporta copii de la dializă, luată în plin de un TIR în Beclean. Şoferul ambulanţei şi copiii au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai bine de jumătate de oră s-au chinuit cei de la descarcerare să-l scoată pe şoferul ambulanţei dintre fiarele contorsionate

Un grav accident s-a produs în această seară în oraşul Beclean. O ambulanţă care transporta doi copii de la dializă a fost lovită frontal de un TIR care nu a respectat semnalele celor care dirijau circulaţia. Ambulanţa a fost târâtă mai bine de 200 de metri pe şosea, atât şoferul cât şi copiii au rămas prinşi între fiarele contorsionate.

UPDATE 2 : Nici adolescentul de 14 ani nu a supravieţuit, acesta pierzându-şi viaţa în timpul nopţii la o clinică de specialitate din Târgu Mureş.

UPDATE: În ciuda eforturilor medicilor, şoferul de pe ambulanţă în vârstă de 55 de ani şi-a pierdut viaţa. Medicii o resuscitează şi pe adolescenta de 17 ani care se afla în ambulanţă, starea acesteia fiind gravă. Nici fata de 17 ani nu a putut fi salvată.

Accidentul a avut loc la ieşirea din Beclean, pe pasarelă, pe un tronson de drum aflat în lucru. Un TIR care se afla în coloană nu a respectat semnalul celor care dirijau circulaţia, a depăşit autoturismele din faţa sa şi a lovit frontal ambulanţa care venea din sens opus.

În urma impactului, ambulanţa a fost târâtă pe şosea mai bine de 200 de metri. TIR-ul a fost lovit din spate de o altă autoutilitară, iar alta a fost acroşată de ambulanţă.

În ambulanţa care este distrusă complet erau doi copii, de 14 şi respectiv 17 ani, care veneau de la o clinică clujeană unde au fost la dializă. Se pare că atât cei doi minori, cât şi şoferul ambulanţei au fost răniţi destul de grav.

Atât cei doi minori cât şi şoferul ambulanţei au rămaşi captivi între fiarele contorsionate. Cei de la descarcerare s-au chinuit mai bine de jumătate de oră să scoată şoferul dintre fiare, acesta aflându-se în starea cea mai gravă.

Cei trei vor fi transportaţi cu un elicopter SMURD clinici de de specialitate din Târgu Mureş şi Cluj-Napoca. Toţi ceilalţi implicaţi au scăpat fără răni grave. Şoferul TIR-ului, în vârstă de 27 de ani se află în stare de şoc. Şi la această oră circulaţia în zonă este blocată.



Vă mai recomandăm:

A scăpat cu viaţă după ce a fost lovit de tren. Mai bine de o oră a durat descarcerarea

Un bărbat a făcut scandal în timpul descarcerării victimei unui accident. Jandarmii l-au liniştit cu o amendă de 1000 de lei


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă