După ani de controale SGA Bistriţa a dat un avertisment şmecherilor cu bărci FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarul unei bărci cu motor a primit avertisment scris weekendul aceste de la Sistemul de Gorpodărire a Apelor Bistriţa pentru că se plimba cu barca cu motor pe Lacul Colibiţa.

Deşi de mai mulţi ani turiştii care ajung la Colibiţa se plâng de faptul că pe lac se plimbă oameni cu bărci cu motor deşi nu este permis acest lucru, abia în acest weekend au reuşit angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa să prindă pe cineva în flagrant. „Avem şi noi cunoştinţă de faptul că sunt mai multe bărci cu motor care circulă pe lac, deşi este interzis , dar ori de câte ori am făcut controale nu am reuşit să-i prindem. În acest weekend am reuşit în urma unei acţiuni să găsim pe cineva în timp ce încălca regulamentul şi i-am aplicat avertisment scris, deoarece legea ne obigă să facem asta şi abia la a doua abatere le putem da amenzi", explică Maria Bărbos, purtătorul de cuvânt al SGA Bistriţa.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO

Lacul de la Colibiţa nu este navigabil, iar amenda pe care cei de la SGA promit să o aplice este de până la 15.000 de lei pentru persoane fizice şi 40.000 pentru cele juridice. Reprezentanţii SGA susţin că vor continua controalele pe lacul Colibiţa. „Vom continua acţiunile de depistare a celor care încalcǎ legea. Vǎ reamintim cǎ  este strict interzisă ciculaţia pe lac cu ambarcaţiuni cu motor termic, excepţie făcând ambarcaţiunile Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi Ministerului Administraţiei şi Internelor prin  unităţile lor teritoriale, în condiţiile desfăşurării unor operaţiuni operative. Acţiunile desfăşurate pe lacul Colibiţa trebuie să respecte prevederile legale în vigoare", declarǎ directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Nǎsǎud, ing.Rus Daniel Ştefan.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro