Dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului, în cazul primarului din Sângeorz-Băi, care şi-a filmat fiica în timp ce o pedepsea, ţinând-o dezbrăcată, în genunchi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Traian Ogâgău FOTO Facebook

Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului în cazul primarului din Sângeorz-Băi, care şi-a filmat fiica în timp ce o pedepsea, ţinând-o dezbrăcată, în genunchi. Dosarul a fost întocmit cu privire la fapta săvârşită.

 „În urma verificărilor efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud de către poliţişti, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului“, a transmis, joi, 17 septembrie, Poliţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud.

Dosarul vizează fapta săvârşită. Cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa. 

Traian Ogâgău, primarul din Sângeorz-Băi, a filmat momentul în care îşi umileşte fiica, pe care a pus-o să se dezbrace şi să stea în genunchi şi cu mâinile ridicate deasupra capului, fetiţa fiind obligată să repete că va fi cuminte şi că nu îşi va mai face părinţii de râs.

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) intervine în cazul primarului din Sângeorz-Băi şi cere sesizarea organelor de cercetare penală. De asemenea, Autoritatea cere presei să nu promoveze aceste imagini.

Şi Poliţia s-a autosesizat în acest caz. PNL Bistriţa-Năsăud se delimitează de primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, anunţând că acesta nu mai este membru PNL şi nu candidează la primărie din partea partidului.

„Ca urmare a înregistrării apărute în spaţiul public, cu primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, PNL Bistriţa-Năsăud precizează că acesta nu mai este membru PNL şi nu candidează la primărie din partea Partidului Naţional Liberal. Ne delimităm categoric de acest tip de comportament şi condamnăm ferm orice act de violenţă împotriva copiilor, indiferent de agresor. Orice gest reprobabil la adresa minorilor trebuie cercetat şi pedepsit“, a transmis PNL Bistriţa-Năsăud.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că dezavuează comportamentul primarului din Sângeorz-Băi. „E un comportament împotriva oricărei norme legale şi de bun simţ“, a afirmat Orban.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate