Cum a ajuns România să organizeze, în premieră, Campionatul Mondial de Culturism. Viitorul Schwarzenegger va fi ales, în următoarele două zile, la Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România organizează în perioada 11-12 noiembrie, la Bistriţa, Campionatul Mondial de Culturism. Competiţia reuneşte sute de sportivi, din 54 de ţări.

Weekendul acesta, Bistriţa se transformă în „capitala culturismului mondial”. Pentru prima dată în istoria competiţiei, România găzduieşte Campionatul Mondial de Culturism. La eveniment paricipă inclusiv Rafael Santonja, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Culturism şi o adevărată legendă a culturismului. 

Cei peste 500 de sportivi din 54 de ţări, un adevărat record şi pentru Campionatul Mondial de Culturism, care sunt însoţiţi de staff tehnic, familie şi prieteni, au ocupat practic toate locurile de cazare de pe o rază de 40 de kilometri.

Printre ţările participante se numără Africa de Sud, Japonia, Emiratele Arabe Unite sau Trinidad Tobago. Cel mai tânăr participant are doar 15 ani, iar cel mai în vârstă este un japonez trecut de 70 ani. 

Evenimentul începe sâmbătă la ora 10.00 şi se desfăşoară la Sala Polivalentă din Bistriţa. România participă cu numărul cel mai mare de sportivi, la toate categoriile - 50. 

Intrarea va costa 15 lei pe zi sau 20 de lei un abonament care permite accesul la cele două zile de concurs. Măsurile de securitate luate de organizatori sunt extrem de stricte, spectatorii neavând voie cu umbrele, obiecte contondente sau din metal sau lemn. La intrare, fiecare spectator va fi percheziţionat. 

Oficialii care au ales Bistriţa drept loc de desfăşurare al Campionatului Mondial de Culturism, unde au participat celebrul Arnold Schwarzenegger, câştigătorul titlului Mr. Olympia, dar şi actorul care-l interpretează pe Incredible Hulk, sunt cei de la Federaţia Internaţională de Culturism.

România s-a bătut cu ruşii, columbienii şi portughezii

„Au fost 4 ţări care şi-au dorit să organizeze acest Campionat Modial de Culturism. Datorită delegaţiei şi a prezentării de anul trecut, am ales România şi Bistriţa. S-a ţinut cont de infrastructură, popularitatea sportului în ţara respectivă sau relaţia cu autorităţile locale şi deschiderea lor spre aşa ceva”,  a precizat Rafael Santonja.

Acesta a dezvăluit faptul că, pe lângă România, şi-au mai dorit să organizeze acest campionat Rusia, Columbia şi Portugalia. Delegaţiei României a mizat pe Dracula, evenimentul sportiv stând sub semnul celebrului conte, care, pe materialele de promovare ale evenimentului apare ca un vampir cu muşchi. 

Vă mai recomandăm:

România are cei mai buni pescari din lume. Cum a reuşit un om de afaceri să-i bată pe ruşi chiar la ei acasă

Preotul român ajuns campion mondial la atelaje trase de câini. A reuşit, în plus, o performanţă unică în lume

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie