Ce sfaturi maritale se dădeau acum un secol şi jumătate. Femeia nu trebuia să fie posacă, respingătoare şi urâcioasă
0A doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost dominată de sfaturi maritale, date cu ajutorul diferitelor publicaţii. Femeii îi era recomandat să nu fie posacă, respingătoare şi urâcioasă, să se îngrijească de gospodărie şi familie, iar bărbatului să fie plin de blândeţe şi să nu apeleze la violenţa fizică.
Având în vedere faptul că acum un secol marea majoritate a căsătoriilor erau aranjate de părinţi, pentru a asigura păstrarea averii şi a pământurilor, o serie de publicaţii vin să ofere sfaturi maritale menite să înlăture neînţelegerile şi să asigure succesul şi durabilitatea căsniciei.
„O femeie cu inteligenţă ca să placă bărbatului ei trebuie a face după căsătorie tot ce făcea pentru dânsul în timpul când erau în relaţii de amiciţie. Ea trebuie mai puţin decât oricând să nu neglijeze toaleta şi curăţenia sa şi trebuie a-şi ascunde cu mai mare îngrijire toate micile infirmităţi la care natura sau temperamentul ei o vor fi condamnat”, ne îndeamnă „Codul conversaţiunei polite sau arta de a reuşi în lume”, publicaţie din 1870.
Publicaţiile care ofereau sfaturi maritale sugereau faptul că singura şansă a femeii de a fi fericită era de a-şi mulţumi şi a-şi face fericită familia, în special soţul. Cum trebuia femeia anilor 1800 să se comporte cu soţul său? Ei bine, ne luminează tot „Codul conversaţiunei polite sau arta de a reuşi în lume”:
„Dumnezeu ne-a dat femeia ca să facă bucuria şi fericirea familiei şi ea trebuie să primească acest rol cu multă graţie. Pentru aceasta ea nu trebuie să fie niciodată posacă, respingătoare, gâlcevitoare, urâcioasă şi mai puţin încă mânioasă, pentru că dacă va adopta un asemenea comportament, ea va fi dispreţuită de bărbatul său, de copii şi de toată familia şi s-o ştie femeia că fericirea întregii sale vieţi depinde numai de la aceasta”.
Bărbatul trebuia să fie blând şi dulce
Sfaturile maritale nu vizau doar sexul frumos, ci şi pe bărbaţi. Publicaţiile vremii îndemnau bărbatul să fie blând şi dulce şi să nu-şi lovească soţia.
„Din partea-i bărbatul, trebuie a înţelege că femeia este egalul său înaintea naturii şi înaintea oamenilor care rezonează. El nu trebuie aşadar a avea cu dânsa acele tonuri de superior şi despotism, care nu probează decât lipsa de educaţiune. Pentru dânsa, el trebuie a fi întotdeauna dulce, bun, afabil, plin de blândeţe şi de afecţie”.
Aceste îndemnuri la iubire şi respect, interzicerea morală a unor comportamente posibil dăunătoare relaţiilor de cuplu se înmulţesc în literatura celei de-a doua jumătăţi a secolului, susţine Iulia Adina Pop, care şi face un studiu pe publicaţiile de acum un secol şi jumătate.
De ce trebuiau să ţină cont bărbaţii când îşi alegeau soţia? Ne lămureşte Adolph Steinberg care spune: „Ia-ţi o femeie frumoasă, dar nu te lua numai după aceasta, ci căsătoreşte-te cu una onestă, pioasă, lucrătoare şi temătoare de Dumnezeu; dar atunci s-o şi stimezi, căci bărbatul care-şi necinsteşte nevasta şi o bate face ca şi cum şi-ar lovi mâna stângă cu cea dreaptă”.