Ce s-a descoperit pe fundul lacului Colibiţa după golire. „Marea de la munte“ nu e aşa curată cum se crede

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de cabanieri îşi golesc fosele septice în Lacul Colibiţa, atracţia uneia dintre cele mai noi staţiuni turistice din Transilvania. Golirea lacului pentru reabilitare a scos în evidenţă amploarea fenomenului. O echipă formată din reprezentanţii mai multor instituţii desfăşoară un control în zonă.

Localitatea Colibiţa este una dintre revelaţiile turistice ale Transilvaniei. Numită „Marea de la munte”, datorită lacului superb înconjurat de munţi, aceasta a avut parte de şantier, chiar în anul în care a fost declarată staţiune. În zonă se reabilitează drumul de acces şi se fac lucrări de aducţiune apă.

La finalul anului 2018 au început şi lucrările de consolidare şi reabilitare a lacului, acesta fiind în centrul unuia dintre cele mai importante proiecte de reabilitare din această regiune a ţării.

Lucrările includ reabilitarea totală a barajului şi reamenajări ale râului Bistriţa Ardeleană, care se alimentează tot din Colibiţa. Nu mai puţin de 27 de milioane de euro au fost direcţionate spre aceste lucrări. 

Primul pas făcut a fost golirea parţială a lacului. Aceste lucrări au scos în evidenţă însă o practică mai puţin prietenoasă cu mediul a cabanierilor din zonă. Din lipsa unui sistem de canalizare, unităţile de cazare dezvoltate pe mal au apelat la fose septice. 

Acestea însă sunt golite direct în lac, prin mai multe ţevi de scurgere. O echipă a postului de televiziune ProTV a surprins marţi, 5 martie, zeci de ţevi de scurgere care ieşeau din malul lacului.

Miercuri, o echipă mixtă de control formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, ai Gărzii de Mediu şi ai Direcţiei de Sănătate Publică s-a deplasat la Colibiţa pentru a verifica situaţia şi a lua măsurile care se impun. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie