Căprioară, salvată din ghiarele unor câini maidanezi de un pompier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri seara, o căprioară aflată în stare de şoc a fost salvată de un pompier. Animalul era la un pas de a fi sfâşiat de mai mulţi câini maidanezi care deja o încolţiseră. Pompierul a luat căprioara în braţe şi a adăpostit-o în grajdul gospodăriei sale. Cel mai probabil, animalul va fi eliberat, fiind sănătos.

Un pompier de 32 de ani din cartierul năsăudean Liviu Rebreanu a salvat miercuri noaptea o căprioară, care era la un pas să fie sfâşiată de o haită de câini fără stăpân. 

Pompierul, care lucrează la Secţia de Pompieri Năsăud de mai bine de aproape un deceniu, a auzit câinii lătrând şi a ieşit afară. Văzând că haita de câini a înconjurat animalul sălbatic, a alungat câinii, a luat căprioara în braţe şi a dus-o în grajdul gospodăriei, unde a găzduit-o până joi. 

„Am găsit-o în drum, era hăituită de nişte câini. Am alungat câinii şi am luat-o în braţe şi am adus-o acasă. Dacă o lăsam în drum, ori o călca o maşină, ori o omorau câinii”, povesteşte Flaviu Tabără, pompierul care a găsit şi salvat animalul.

Animalul a intrat în stare de şoc şi nu a mai putut să se ţină pe picioare, motiv pentru care vânătorul Asociaţiei de Vânătoare Transilvania, care s-a prezentat miercuri seara la pompier alături de poliţie, l-a rugat pe salvator să o găzduiască până joi. 

„Am fost anunţaţi de poliţie, m-am deplasat cu poliţia la faţa locului, am văzut căprioara, era un localnic care a băgat-o în grajd. Era în stare de şoc, am rugat proprietarul să o ţină până dimineaţă, să vedem dacă se ridică de jos, să o putem elibera”, a declarat vânătorul.

Miercuri dimineaţa, un medic veterinar a evaluat animalul şi a ajuns la concluzia că acesta era sănătos. Acesta intrase într-o stare de şoc, motiv pentru care nu se mişca. Miercuri dimineaţa, căprioara şi-a revenit şi a început să se plimbe prin grajdul care s-a transformat pentru o noapte în culcuş. 

„Din punctul meu de vedere este sănătos, este foarte speriat. Cred că ar putea fi eliberat în pădure. Nu are fracturi. Este speriat şi din acest motiv nu este foarte agil. Este un animal tânăr, care s-a speriat de câini”, a explicat medicul veterinar Adrian Măjeri.

Cel mai probabil, animalul va fi eliberat într-o pădure din apropiere în cursul zilei de miercuri. 

Vă mai recomandăm:

FOTO Doi turişti şi-au văzut moartea cu ochii pe lacul Colibiţa. Aceştia au fost salvaţi de jandarmii montani

FOTO VIDEO Zeci de gospodării inundate, 50 de persoane evacuate. Pompierii au salvat un bebeluş de trei zile şi o fetiţă bolnavă

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani