Campanie de donare de cărţi pentru viitoarea bibliotecă din Poiana Ilvei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul

Senatorul Dorin Dobra a început în toamna anului trecut o campanie de donare de carte pentru înfiinţarea unei biblioteci în localitatea Poiana Ilvei. Întrucât în toamnă nu s-au adunat decât 5000 de cărţi, biblioteca având nevoie de un fond de 8000 pentru a primi statutul oficial, senatorul face apel la bistriţeni să doneze cărţi.


În campania iniţiată în toamnă s-au adunat 5000 de cărţi, un număr insuficient pentru ca biblioteca să primească un statut oficial şi să se poată angaja şi un bibliotecar. Viitoarea bibliotecă din Poiana Ilvei mai are nevoie de 3000 de volume pentru a primi statul oficial.

„Lansăm aşadar astăzi încă un apel, tuturor celor care conştientizează importanţa cărţilor în viaţa copiilor şi tinerilor, ca în perioada rămasă până la vacanţa de vară, să se alăture iniţiativei noastre, în aşa fel încât noul an şcolar să-i întâmpine pe copiii din Poiana Ilvei cu o bibliotecă finalizată şi modernă,” precizează senatorul Dorin Dobra, iniţiatorul campaniei.

Cei care doresc să doneze cărţi pentru fondul bibliotecii din Poiana Ilvei o pot face la sediul parlamentar al senatorului Dorin Dobra de pe Pietonalul Liviu Rebreanu nr 24, zilnic, între orele 09:00 şi 16:00.
 

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €