Calificare prin e-Learning pentru reducerea cheltuielilor, la Jandarmeria bistriţeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
15 jandarmi bistriţeni au avut ocazia să participe la cursurile instituţiilor din străinătate din faţa calculatorului FOTO: Adevărul/Bianca Sara

Pentru a se „alinia” la legislaţia şi standardele comunitare, 15 jandarmi bistriţeni au urmat cursuri organizate de instituţii militare din străinătate. Au făcut acest lucru, însă, din faţa calculatorului, în sistem e-Learning din cauza reducerii cheltuielilor impusă de instituţie.



Jandarmeria bistriţeană a ţinut morţiş anul precedent să crească nivelul de pregătire al personalului său, alegând 15 jandarmi care să participe la cursuri organizate de instituţii militare din străinătate.

Cursurile însă nu au fost urmate în ţările cu pricina, ci din faţa calculatorului prin sistemul de învăţământ de tip e-Learning. Această măsură a fost luată de către Jandarmerie pentru a reduce cheltuielile.

Astfel, jandarmii au urmat virtual specializările: misiuni internaţionale, prevenirea şi combaterea criminalităţii, combaterea terorismului şi salvare montană.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!